Avertisment la securitatea UE: "Mii de terorişti ar putea reveni în Europa din cauza asediului oraşului Mosul"

Avertisment la securitatea UE: "Mii de terorişti ar putea reveni în Europa din cauza asediului oraşului Mosul"
Foto: newsbv.ro

Comisarul pentru securitate al Uniunii Europene, Julian King a avertizat că în contextul asediului asupra orașului irakian Mosul, există riscul ca mii de teroriști europeni care s-au alăturat în ultimii ani rețelei teroriste Stat Islamic ar putea reveni în Europa, scriu cei de la Mediafax.

"Eliberarea oraşului irakian Mosul de sub controlul organizaţiei teroriste Stat Islamic poate avea ca efect revenirea militanţilor islamişti violenţi în Europa. Aceasta este o ameninţare serioasă şi trebuie să fim pregătiţi. Cu toate acestea, este puţin probabil să existe un exod masiv de terorişti spre Europa", a declarat comisarul.

Conform serviciilor secrete europene, mii de cetățeni din statele uniunii participă de partea grupurilor teroriste sau insurgente la conflictele din Siria, Irak și Afganistan. În prezent sunt cel puțin 2.500 de militanți islamiști europeni.

Armata irakiană a lansat luni ofensiva pentru eliberarea orașului Mosul, aflat de peste doi ani sub controlul rețelei teroriste Stat Islamic.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`