Televiziunile generaliste trebuie să difuzeze săptămânal cel puţin 120 de minute de emisiuni sau ştiri cu conţinut cultural sau educativ, iar televiziunile de ştiri 30 de minute. Senatul a adoptat miercuri o iniţiativă legislativă de modificare şi completare a Legii 504/2002 a audiovizualului, al cărei autor este deputatul PNL Gheorghe Taloş, informează Mediafax.
Potrivit unui amendament propus plenului de Comisia pentru cultură şi acceptat de senatori, transmiterea acestor programe nu se va putea face în intervalul orar 1.00 – 7.00. Membrii comisiei de specialitate au argumentat adoptarea unei astfel de restricţii prin faptul că astfel se va evita difuzarea emisiunilor culturale la ore fără audienţă.
În sensul legii, sunt emisiuni cu conţinut cultural acele emisiuni în care se transmit, printre altele, muzică clasică, cultă, contemporană, în care sunt prezentate expoziţii de artă plastică şi decorativă, colecţii ale unor muzee. În aceeaşi categorie intră prezentarea de evenimente editoriale, emisiuni de cultivare a limbii române, recitaluri de poezie, recenzii de carte, piesele de teatru prezentate într-un cadru critic sau istoric, transmiterea de spectacole de dans şi de balet, spectacole de circ, emisiunile privind cultura populară.