Decizia în cazul revocării lui Mircea Geoană de la Senat, amânată de CCR

Decizia în cazul revocării lui Mircea Geoană de la Senat, amânată de CCR
Foto: romanialibera.ro

Curtea Constituţională a amânat miercuri luarea unei decizii în cazul revocării de la conducerea Senatului a lui Mircea Geoană, care a depus contestație în 24 noiembrie, informează Mediafax.

Pe de altă parte, PSD a depus, miercuri, o sesizare la Curtea Constituţională în care contestă la alegerea lui Vasile Blaga în funcţia de preşedinte al Senatului, în locul lui Mircea Geoană.

Geoană a contestat decizia Senatului la Curtea Constituțională, considerând că votul plenului nu este constituțional. Fostul președinte al Senatului a menționat că respectă votul plenului, însă susține în continuare că motivele invocate de PSD nu sunt legale.

„Preşedintele Senatului este ales pe un mandat de patru ani. Este neutru din punct de vedere politic. Singura modalitate ca preşedintele Senatului să fie revocat este în situaţia în care ar încălca în mod grav şi repetat prevederi constituţionale sau prevederi legale, fapte juridice care sunt pasibile cu sancţiune politică sau juridică. Această situaţie nu există în motivarea grupului PSD, acolo se invocă exlcusiv o decizie politică”, a declarat Geoană.

Mircea Geoană a fost revocat oficial din fruntea Senatului, pe 23 noiembrie, după întrunirea Biroului Permanent. Decizia a fost luată cu 112 voturi „pentru”, 5 abtineri şi 2 „împotrivă”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`