Temperaturile au scăzut până sub 8-9 grade Celsius în toată ţara față de zilele de sâmbătă și duminică, tot mai aproape de valorile normale pentru început de decembrie. Pe arii extinse plouă, iar la munte se semnalează lapoviță și ninsoare.
Pe parcursul săptămânii, temperaturile vor continua să coboare, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie. Precipitațiile se vor semnala în jumătatea de nord a țării, unde vor cădea precipitații slabe sau mixte, sub formă de lapoviță și ninsoare.
În zonele montane, șoferii au avut bătăi de cap din cauza ninsorii, care a atins deja 5 centimetri în stațiunile Sinaia, Predeal, Buşteni și Azuga. La Predeal, cele mai mari probleme au fost pe Drumul Naţional 73, în ciuda intervenţiei drumarilor care au împrăştiat material antiderapant. Meteorologii au veşti bune pentru turişti, întrucât la munte va continua să ningă şi în zilele următoare.
În Capitală, ploile vor continua să dea bătăi de cap bucureștenilor unde traficul pe marile bulevardele au fost deja perturbat de prima ploaie mai serioasă din ultimele săptămâni.
Pronoza meteo în perioada 6-9 decembrie
În țară
Marți: Vremea se rãcește, iar temperaturile maxime va fi de 10 grade, iar cea minimă de -7 grade. În sudul şi sud-estul ţãrii vor fi înnorãri şi temporar va ploua.
Miercuri: Cerul va fi temporar noros și va ploua în sudul și sud-estul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 1 şi 8 grade, iar cele minime între -6 şi 2 grade.
Joi: În zonele centrale și nordice vor cãdea precipitaţii slabe, sub formã de ploaie, lapoviţã şi ninsoare, iar la munte va ninge. Temperaturile vor fi similare cu cele de miercuri.
În București
Marți: Vremea se va rãci, astfel cã temperatura maximã va fi de 8…9 grade, iar cea minimã se va situa în jurul valorii de 3 grade. Cerul va fi mai mult noros şi temporar va ploua.
Miercuri: Sunt posibile ploi slabe. Temperatura nu va depăși 7 grade în cursul zilei.
Joi: Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla moderat. Temperaturile se vor situa între 0 și 9 grade.
La munte
Marți: Temperaturile scad iar vremea este favorabilă ninsorilor pe arii izolate mai ales în Carpaţii Meridionali şi Orientali.
Miercuri: Cerul va fi variabil, cu temperaturi maxime între 0 și 3 grade. Izolat sunt posibile ninsori.
Joi: Se vor semnala ninsori în mai multe zone montane, în special în Carpații Occidentali, unde temperaturile vor scădea sub 0 grade.