Vești bune pentru români! Iohannis a promulgat legea prin care ziua de 24 ianuarie devine nelucrătoare

Vești bune pentru români! Iohannis a promulgat legea prin care ziua de 24 ianuarie devine nelucrătoare
foto: evenimentsibiu.ro

Ziua Unirii Principatelor Române, 24 ianuarie, devine zi liberă, după ce președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat o lege în acest sens, potrivit mediafax.ro.

Inițiativa legislativă prin care 24 ianuarie devine zi nelucrătoare a fost adoptată de către Camera Deputaților la începutul lunii septembrie. În acest sens, deputații au acordat 209 de voturi pentru, 4 împotrivă, dar și două abțineri.

Acest proiect de lege modifică alineatul 1 al articolului 139 din Legea nr.53/2003 privind Codul Muncii.

Astfel, data de 24 ianuarie – Ziua Unirii Principatelor Române este declarată zi nelucrătoare adăugându-se celorlalte sărbători legale – 1 şi 2 ianuarie; prima şi a doua zi de Paşti; 1 mai; prima şi a doua zi de Rusalii; Adormirea Maicii Domnului; 30 noiembrie – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi chemat, Ocrotitorul României; 1 decembrie; prima şi a doua zi de Crăciun.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`