Nicolas Sarkozy: Franța și Germania propun un nou tratat al UE. Eurobondurile nu sunt o soluție pentru criză

Nicolas Sarkozy: Franța și Germania propun un nou tratat al UE. Eurobondurile nu sunt o soluție pentru criză
Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a declarat că Franța și Germania au căzut de acord cu privire la o serie de reforme pentru soluționarea crizei datoriilor din zona euro. Acordul franco-german va fi prezentat...

Președintele Franței, Nicolas Sarkozy, a declarat că Franța și Germania au căzut de acord cu privire la o serie de reforme pentru soluționarea crizei datoriilor din zona euro. Acordul franco-german va fi prezentat miercuri președintelui Consiliului European, Herman Van Rompuy, notează AFP.

“Vrem să ne asigurăm că dezechilibrele care au condus la situația din zona euro nu se vor mai întâmpla. De aceea dorim un nou tratat, pentru a atrage atenția popoarelor Europei, membri ai UE sau membri ai zonei euro, că lucrurile nu pot continua așa cum sunt în momentul de față”, a declarat Nicolas Sarkozy.

Nicolas Sarkozy a precizat că Franța și Germania speră într-un acord în luna martie între cele 17 state ale zonei euro asupra unui nou tratat referitor la o nouă guvernanță a zonei euro. De asemenea, Sarkozy a arătat că tratatul va include sancțiuni automate pentru statele care nu respectă regula de 3% din PIB în ceea ce privește deficitul bugetar.

În cea ce privește eventuala emitere de eurobonduri “Germania și Franța sunt absolut de acord că acestea nu sunt, în niciun caz o soluție la criză”, a adăugat Sarkozy.

Dacă Merkel și Sarkozy vor cădea de acord cu obiectivul de reformare a tratatului de la Lisabona sau cu adoptarea unui nou document care să fie baza viitorului for comunitar, atunci se poate spune că Europa este pe jumătate salvată de criza datoriilor.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite
12:53 - George Simion acuză fraude electorale: “Nu poți avea buletine ștampilate dinainte și nu poți avea oameni care intră doi în cabina de vot” (VIDEO, GALERIE FOTO)