Radu Banciu a vorbit în ediția de marți a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre rezultatele unui sondaj realizat la comanda PNL și despre posibilul viitor premier al României.
”PSD ar fi pe primul loc în preferințele electoratului, urmat de PNL și USR, potrivit unui nou sondaj realizat de Agenția de Rating Politic, la comanda PNL. Liberalii stau mai bine în acest sondaj comandat de ei decât în alte studii. Ce enormitate! Tu, ditamai partidul, comanzi un sondaj, numai că ești pe locul doi. Sigur că veți spune că nu aveau încotro. Da, dar e umilitor. E umilitor ca partid de prim rang să comanzi un sondaj ca să vezi că PSD ți-o ia înainte. Sigur, cu toate astea, PNL nu face un scor mizerabil, bineînțeles, într-un astfel de sondaj.
Conform datelor cercetării, dacă duminica viitoare n-ar ninge și ar avea loc alegeri parlamentare – că acum așa trebuie să formulăm -, 38% din respondenți ar vota cu PSD. 30% ar vota cu PNL. Întreb și eu: dar de ce? Măcar dacă votezi cu PSD respecți trendul acestei societăți. Lumea a votat cu PSD de la Ion Iliescu și până astăzi, cu foarte puține sincope. În regulă, ai votat, ai făcut-o în ciuda firii sau în ciuda propriului bun simț sau nu știu pentru ce… vrei să te răzbuni. Mulți votează în România, în general, în ciudă. Dar să votezi cu PNL azi? Pentru ce?
PNL, așadar, la 30%, după care ar veni USR la 9%. Mi se pare cam mult. Nu cred că vor lua atât la nivel național. ALDE la 5,5%, UDMR e la 5%, PMP la 4%.
Radu Banciu: E posibil ca un tehnocrat să continue ca premier deoarece criteriile puse de Iohannis nu prea se potrivesc marilor noastre partide
#DIRECT_ONE_7ozavr#
La întrebarea cu răspuns liber ”cine ați dori să fie prim-ministru al României după alegerile parlamentare din decembrie?” – asta e ca ”se învârte Soarele în jurul Pământului sau invers?” – cel mai mare procent l-a întrunit Victor Ponta – 23%, urmat de Dacian Cioloș – 22%, Călin Popescu Tăriceanu – 6%. E un vid de putere între Cioloș și Tăriceanu incredibil. Cei mai mulți, 33%, n-au dorit să răspundă sau au răspuns că nu știu. Sau, mă rog, că-i doare în cot.
44,5% dintre cei intervievați au indicat faptul că guvernul tehnocrat e o soluție bună pentru România, față de doar 43%, care consideră că reprezintă o soluție proastă. Să nu ne mai atace politicienii cu sondajele lor și cu viziunea lor pentru că, iată, românii nu sunt chiar atât de potrivnici unui nou guvern tehnocrat.
După ultimele dezvăluiri venite dinspre Palatul Cotroceni, e posibil ca un tehnocrat să continue și de la anul deoarece criteriile puse de Klaus Iohannis nu prea se potrivesc marilor noastre partide, adică să nu fii condamnat, să nu fii urmărit… păi atunci cine? La PSD și la PNL, dacă vrei să pui unul care încă nu e urmărit, nu avem decât varianta Alina Gorghiu, o variantă detestată de toată clasa politică”, a afirmat Radu Banciu.