Antrenorul naționalei de handbal feminin, Tomas Ryde, a fost înlocuit cu spaniolul Ambros Martin (48 ani), antrenorul echipei Gyor.
Tomas Ryde nu mai este selecţionerul naționalei de handbal feminin a României, conform prosport.ro.
”Federaţia Română de Handbal anunţă că Echipa Naţională de Handbal Feminin are, începând din această zi, un nou antrenor: Ambrosio José Martín Cedres, Antrenorul Anului în 2013 şi 2014, câştigător de două ori a Ligii Campionilor şi a multiple alte trofee importante, a semnat un contract cu FRH până în 2020, fiind responsabil cu strategia Handbalului Naţional Feminin.
Antrenorul spaniol îl va înlocui în această funcţie pe suedezul Tomas Ryde, care a condus Naţionala Feminină în ultimele 16 luni şi care se va dedica mai departe carierei de om de afaceri, aceasta oferindu-i la acest moment oportunităţi deosebite”, se aratăîn comunicatul FR de Handbal.
“Consider numirea lui Ambros Martin, un antrenor din elita handbalului mondial feminin, ca fiind un nou pas important pentru proiectul nostru Handbalul, Sport Naţional. Venirea sa confirmă hotărârea noastră de a lucra cu cei mai buni profesionişti din handbalul mondial, atât la naţionala de fete, cât şi la naţionala de băieţi, condusă de Xavi Pasqual. Mă bucur enorm că alături de ei sunt antrenori de top din România şi le mulţumesc lui Costică Buceschi şi lui Eliodor Voica pentru contribuţia lor la acest proiect. Sunt convins că mixul de experienţă internaţională şi înţelegere a competiţiei locale va continua să dea rezultate la cel mai înalt nivel. Un mare mulţumesc lui Tomas Ryde pentru colaborarea noastră şi rezultatele excepţionale obţinute împreună. Mult succes în proiectele viitoare”, a susţinut Alexandru Dedu – Preşedinte al Federaţiei Române de Handbal.
Pentru Naţionala de Senioare a României, Ambros Martin va face echipă cu actualul antrenor secund, Costică Buceschi şi cu antrenorul cu portarii, Jaume Fort Mauri. El va conduce în paralel şi echipa de club Gyori Audi ETO KC.
Ambros Martin, antrenor la Gyor de patru sezoane, va fi prezentat oficial miercuri, ora 11:00, în cadrul unei conferinţe de presă la sediul Federaţiei Române de Handbal.