Patronul restaurantului „La Cocoşatu'” din Bucureşti, Ion Oiţă, a fost găsit spânzurat, luni, într-o anexă a localului său, aflat în zona Băneasa. Din primele informaţii reiese că omul de afaceri şi-ar fi pus singur capăt zilelor din cauza unor probleme personale. O anchetă a fost declanşată în acest caz.
Cadavrul bărbatului a fost găsit în jurul orei 13:40. Incidentul ar fi fost semnalat la numărul unic de urgenţă 112 de unul dintre angajaţii lui Ion Oiţă. Echipajul SMURD trimis la faţa locului nu a putut decât să constate decesul.
Ion Oiţă, în vârstă de 64 de ani, ar fi ales să se sinucidă din cauza unor datorii, precum şi din cauza unei traume suferite în urmă cu câţiva ani de fiul acestuia, Florin Oiţă. Acesta a fost implicat într-un grav accident rutier în urma căruia a fost nevoit să renunţe la activitatea sa spotivă.
Soţia lui Ion Oiţă l-a părăsit în urmă cu câţiva ani, luându-l cu ea pe băieţelul lor în vârstă de patru ani. Acesta ar putea fi un alt motiv pentru care Oiţă ar fi recurs la acest gest. De asemenea, se pare că omul de afaceri ar fi fost grav bolnav, suferind de ciroză.
Deocamdată nu se cunosc împrejurările exacte în care s-a produs incidentul de la celebrul restaurant din Capitală. Poliţia a deschis o anchetă în acest caz.
Ion Oiţă, în faţa restaurantului La Cocoşatu’. Sursă foto: libertatea.ro
Restaurantul „La Cocoşatu’” a fost fondat în anul 1996 de către Ion Oiţă şi soţia acestuia, Flori Oiţă. Numele localului a fost dat după porecla lui Andrei Alexandru, zis Sandu Cocoşatu’, grătaragiul restaurantului. Afacerea s-a dezvoltat rapid, astfel că, de mai bine de 10 ani, restaurantul este recunoscut drept unul dintre locurile unde se găsesc cei mai gustoşi mici din Bucureşti.
“Localul mi-a adus foarte multe satisfacţii, dar şi multe bătăi de cap, deoarece de multe ori trebuie să stau până târziu în noapte pentru a satisface pretenţiile unor clienţi importanţi. La Cocoşatu’ este, practic, toată averea mea. De luni până vineri vindem cam 700 de mici zilnic, iar sâmbăta şi duminica, în jur de 1.700 pe zi”, ne-a povestit Ion Oiţă, patronul Restaurantului La Cocoşatu’, povestea pentru Libertatea Ion Oiţă, în vara anului trecut.
Omul de afaceri ar fi ajuns să câştige într-un an peste 200.000 de euro de pe urma afacerii cu mici. În total, din anul 2000, Oiţă ar fi câştigat în jur de 1.800.000 de euro.
Florin Oiţă, la un pas de moarte
Fiul lui Ion Oiţă, Florin, a fost implicat într-un grav accident rutier în iulie 2004. Tânărul, pe atunci tenismen, se afla pe motocicletă ]n yona Pieţei Dorobanţi din Capitală, în momentul în care s-a ciocnit violent cu un autoturism condus de Gerard Garret, un cetăţean britanic detaşat, în interes de serviciu, în România.
Potrivit autorităţilor, citate de cancan.ro, englezul ar fi virat la stânga, deşi era interzis, iar motociclistul avea verde. În urma impactului, Florin Oiţă s-a ales cu mai multe fracturi la picioare, mâini, coaste, bazin şi craniu.
Tânărul a fost operat de urgenţă, iar chirurgii au fost nevoiţi să-i amputeze piciorul drept. După zece luni petrecute la Spitalul de Urgenţă Floreasca, Florin a făcut o infecţie la piciorul stâng. Ca să nu-i fie amputat şi acesta, părinţii tânărului şi-au vândut o parte din proprietăţi şi l-au dus la o clinică din Germania.
Şoferul care a provocat accidentul nu a fost condamnat nici după şase ani de procese. Florin Oiţă se deplasează acum într-un scaun cu rotile sau cu ajutorul cârjelor şi a fost nevoit să renunţe la cariera sa sportivă. Înainte de teribilul accident, Florin era în lotul naţional de tenis şi obţinuse deja un titlu de campion naţional la dublu mixt. Urma să joace în Cupa Davis şi obţinuse şi câteva contracte în străinătate.
Florin Oiţă, după accident. Sursă foto: cancan.ro