Doi diplomați americani au fost DROGAŢI intenţionat la o conferință în Sankt Petersburg

Doi diplomați americani au fost DROGAŢI intenţionat la o conferință în Sankt Petersburg

Doi oficiali americani care călătoreau cu pașapoarte diplomatice au fost drogați intenționat anul trecut în timp ce participau la conferință în Rusia, unul dintre ajungând în spital, susțin surse oficiale care consideră că acest incident face parte dintr-o serie mai largă de agresiune din partea rușilor asupra diplomaților americani.

Incidentul a avut loc la barul unui hotel în timpul unei conferințe organizate de ONU pe tema anticorupției în Sankt Petersburg în noiembrie 2015 și a cauzat îngrijorări în rândul Departamentului de Stat american care a protestat în privința evenimentului, potrivit unui oficial guvernamental citat de rferl.org.

În luna iunie a acestui an un nou incident dipliomatic a avut loc între cele două mari puteri, după ce un diplomatic acredit american fost agresat fizic în fața ambasadei Statelor Unite din Moscova, iar acest lucru a făcut Washingtonul să reexamineze și incidentul din 2015 și să conchidă că face parte dintr-un practică clasică a rușilor de intimidare.

Conferința ONU pe tema anticorupției din 2015 a fost primul eveniment la care prezența oficialilor americani a fost permisă în Rusia după impunerea sancțiunilor occidentale asupra Moscovei ca urmare a anexării Crimeei.

Surse guvernamentale americane au concluzionat că cei doi oficiali americani, un bărbat și o femeie, au ingerat involutar așa numitul "drog al violului" la hotelul unde erau cazați. Una dintre demnitari a avut nevoie de îngrijiri medicale după acest incident, iar la spitalul unde a fost transportat o pană de curent a făcut imposibilă obținerea de analize medicale pentru depistarea substanței care a dus la afecțiune.

Din cauză că americani în cauză nu erau oficiali la nivel înalt în departamentul de stat sau de justiție, Statele Unite a decis să trateze incidentul în liniște, iar atunci când o plângere formală a fost făcută către ruși, aceștia au respins-o pe motiv că nu sunt dovezi care să susțină acuzarea.

Incidente de genul acesta în care cetețeni străini să fie drogați în barurile din Rusia au loc des și de cele mai multe ori sunt asociate cu tentative de jaf. Departamentul de Stat american a emis o avertizare privind riscul consumării de băuturi neverificare datorită riscului de a fi contaminate cu diverse substanțe.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`