Un incident a avut loc miercuri, la Tribunalul București, în timpul desfășurării procesului în care fostul primar al Capitalei, doctorul Sorin Oprescu este judecat pentru luare de mită. La termenul procesului, judecătoarea Iosefina Pârvu a programat audierea a doi dintre inculpații dosarului, Claudiu Bengalici și Florin Șupeală. Bengalici este administrator al unei societăți comerciale, iar Florin Șupeală este fostul director al Centrului Cultural al Palatelor Brâncovenești.
După câteva ore de audieri, avocatul lui Sorin Opresci a sesizat faptul că o tânără consemna tot ceea ce se discuta în cadrul procesului. Luată la întrebări de judecătoarea Iosefina Pârvu, tânăra a recunoscut că transmitea în timp real mesaje către doi denunțători din dosar, Teodor și Cristina Gogonea, care așteptau pe holul instanței, urmând să fie audiați.
Fata a precizat că este angajată la o firmă de achiziții deținută de soții Gogonea și că a fost pusă de cei doi să îi informeze despre ceea ce se discuta în sala de judecată. Conform legii, transmiterea informațiilor din sala de judecată în timpul unei audieri este strict interzis.
Judecătoarea a anunțat că va sesiza Parchetul General în acest caz, spunându-i procurorului că este „o mare problemă cu denunțătorii”. Iosefina Pârvu a amânat audierea celor doi denunțători, scrie Cotidianul.