Primarul Brașovului, George Scripcaru, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile

Primarul Brașovului, George Scripcaru, plasat sub control judiciar pentru 60 de zile
foto: jurnalul.ro

George Scripcaru, primarul Brașovului, a fost plasat sub control judiciar pe o durată de 60 de zile pentru săvârșirea de abuz în serviciu.

Scipcaru a abuzat de puterea sa din anii 2007- 2015, punându-l pe directorul general al unei societăți din subordinea Primăriei municipiului Brașov să cumpere patru autoturisme, pe care ulterior le-a pus la dispoziția Primăriei Brașov, potrivit unui comunicat emis de DNA.

Astfel, s-a folosit de influența sa pentru a intra în posesia unor bunuri necuvenite, fără a achita vreo sumă pentru cheltuielile privindîntreținerea și utilizarea mașinilor respective, conform Mediafax.

"Ulterior, pentru a ascunde faptul că autoturismele date în mod succesiv în folosinţa Primăriei Braşov sunt utilizate în interesul său personal, Scripcaru George a solicitat aceluiaşi director ca, în cazul în care pe adresa societăţii vor veni solicitări din partea Poliţiei Rutiere, să fie comunicat numele vreunui angajat, care astfel să fie sancţionat contravenţional în locul edilului. Urmare a acestui demers, la data de 12 martie 2009, a fost încheiat un proces verbal prin care o altă persoană a fost sancţionată contravenţional cu amendă în valoare de 120 lei şi 2 puncte penalizare, menţionându-se că a depăşit viteza maxim admisă în localitate, în timp ce conducea unul din autoturismele respective. În realitate, autoturismul fusese condus de inculpat, rezultatul fiind obţinerea pentru acesta din urmă de foloase necuvenite,constând în aceea că nu figurează în evidenţele Poliţiei cu sancţiuni contravenţionale şi nu a plătit amenda respectivă", susține DNA.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`