Dacian Cioloș ar putea prelua șefia PNL: După demisia lui Vasile Blaga, vechii PDL-işti pierd toată puterea pe care o exercitau în interiorul PNL

Dacian Cioloș ar putea prelua șefia PNL: După demisia lui Vasile Blaga, vechii PDL-işti pierd toată puterea pe care o exercitau în interiorul PNL

Toamna aduce schimbări radicale în PNL. Copreședintele Vasile Blaga și-a dat demisia, miercuri, după ce a fost pus sub control judiciar pentru că ar fi primit mită 700.000 de euro pentru numiri politice și contracte. Acesta era și șeful de campanie al liberalilor pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Astfel, cu un șef anchetat de DNA, miza cea mare în PNL este președinția partidului. Surse liberale dau ca sigură instalarea lui Dacian Cioloș ca președinte al PNL, după alegeri, scrie bn24.ro.

Cu PNL la putere, Cioloș ar putea fi premier, iar dacă liberalii pierd, acesta ar fi liderul Opoziției.

Blaga a fost de-a lungul timpului un aversar înverşunat al strategiilor politice ale lui Klaus Iohannis şi mai ales un adversar al ideii ca Dacian Cioloş să fie adus în partid.

Acesta nu mai poate candida la alegerile parlamentare din toamnă, potrivit criteriilor de integritate pentru candidaţii PNL, adoptate în decembrie 2015, unul dintre punctele din acest document asumat arătând că nu pot candida din partea partidului persoanele care se află în arest preventiv, arest la domiciliu sau control judiciar pentru fapte comise cu intenţie. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație
15:37 - O ursoaică și puii ei dau târcoale în zona Mamut din Alba Iulia: „S-a emis mesaj RO-ALERT”