Peste 14.500 de femei din Arabia Saudită au semnat o petiție prin care cer eliminarea sistemului de tutelă a bărbaţilor asupra lor și acordarea statutului de cetățean cu drepturi depline

Peste 14.500 de femei din Arabia Saudită au semnat o petiție prin care cer eliminarea sistemului de tutelă a bărbaţilor asupra lor și acordarea statutului de cetățean cu drepturi depline
Foto: awdnews.com

Peste 14.500 de femei din Arabia Saudită au semnat o petiție prin care cer ca sistemul de tutelă a bărbaților să fie eliminat, iar ele să poată fi libere, informează The Independent.

Potrivit legii din această țară, femeile trebuie să ceară permisiunea unui bărbat, de obicei soț, tată sau frate, pentru a putea învăța, călători în străinătate sau căsători.

Aziza al-Yousef, activistă pentru drepturile femeilor a înaintat petiția autorităților.

”Important este ca femeia să fie tratată asemenea oricărui cetățean cu drepturi depline”, a declarat ea pentru BBC.

Activista a mai spus că un obiectiv esențial este acela de a se stabili un moment, undeva între vârstele de 18-21 de ani, de la care femeia să poată fi ”tratată asemenea unui adult”.

Aziza al-Yousef a mai spus că niciodată nu au întâmpinat dificultăți în a face astfel de campanii. Problema este că ele niciodată nu sunt ascultate. Totuși, femeile continuă să spere.

”Viața unei femei în Arabia Saudită este controlată de un bărbat de când aceasta se naște și până moare”, se arată într-un raport Human Rights Watch publicat în iulie. Altfel spus, femeile nu pot urma o carieră de pe urma căreia să se poată întreține singure și nici nu pot lua singure decizii importante referitoare la propriile lor vieți.

O serie de reforme llimitate au fost adoptate în 2009 și 2013 prin care controlul bărbaților asupra femeilor a fost limitat. Teoretic, de atunci ele nu mai trebuie să ceară permisiunea de a munci, iar abuzul domestic a fost scos în afara legii. Practic însă, nimic nu s-a schimbat.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`