Jucătorul de polo de la CSM Oradea care a încercat să jefuiască o sală de jocuri a fost condamnat la doi ani şi două luni de închisoare cu suspendare, potrivit deciziei magistraţilor de la Judecătoria Oradea.
Pe durata supravegherii, George Tarnoveţchi nu are voie să frecventeze localuri şi saloane cu jocuri de noroc. Mai mult, este obligat la consult medical de specialitate şi tratament, în cazul în care se constată că a dezvoltat o dependenţă pentru jocurile de noroc.
Spotivul de la Oradea a fost condamnat de magistrați după ce a fost identificat ca fiind autorul jafului de la o sală de jocuri din oraș.
Cu o cagulă pe față, poloistul a intrat într-o club, a agresat-o pe angajată și a încercat să fure din casa de bani. Imaginile de pe camerele de luat vederi l-au dat însă de gol. Totul se întâmpla la începutul lunii noiembrie. Imediat cum a fost prins de polițoști, clubul orãdean a luat decizia să întrerupă contractul cu sportivul.
Aflat în arest preventiv și fără loc de muncã, fostul poloist a primit și sentința: doi ani și două luni de închisoare cu suspendare.
Judecătoria Oradea l-a mai obligat pe sportiv la plata unor despăgubiri materiale de 3.000 de lei către proprietarul sălii de joc și daune morale de 50.000 de lei pentru angajata salonului pe care a agresat-o.
Sentința nu este însă definitivă, ea putând fi atacată cu recurs în termen de zece zile, la Curtea de Apel Oradea.