O gaură neagră supermasivă amenință viața de pe Pământ

O gaură neagră supermasivă amenință viața de pe Pământ
Foto: fiicurios.ro

Viața de pe Pământ este amenințată de o gaură neagră care ar putea ucide omenirea.

Cercetătorii trag un semnal de alarmă, însă nu știu să precizeze dacă ar urma să aibă loc acest lucru. O gaură neagră, mai mare de cel puțin 20 de ori decât Soarele, pândește omenirea, scrie Daily Star.

Uriaşa gaură neagră se află la o distanţă estimată la 1.475 ani lumină de Terra.

“Experţii cred că supermasivele găuri negre se formează în acelaşi timp cu galaxiile care le găzduiesc când norii de gaz se contopesc după colapsul stelelor.

După ce se umflă urmează o explozie uriaşă, în urma căreia radiaţii gama sunt aruncate în Univers. Dacă aceste radiaţii lovesc Pământul, stratul nostru protector de ozon ar fi distrus, expunând toate formele de viaţă la radiaţii mortale”, mai scrie sursa citată.

NASA precizează că Terra nu va cădea într-o gaură neagră pentru că nicio astfel de gaură nu ar fi suficient de aproape de sistemul nostru solar.

“Chiar dacă o gaură neagră de aceeaşi masă ca şi Soarele ar lua locul Soarelui, Pământul nu ar cădea în ea. Gaura neagră ar avea aceeaşi gravitaţie ca şi Soarele. Pământul şi alte planete s-ar învârti în jurul găurii negre cum se învârteşte în jurul Soarelui acum”, a expliact NASA.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`