Donald Trump și-a făcut publice analizele medicale: ”Mă simt ca la 30 de ani”

Donald Trump și-a făcut publice analizele medicale: ”Mă simt ca la 30 de ani”
FOTO: slate.com

Donald Trump, candidatul republican la președinția SUA, a dezvăluit, miercuri seara, o parte din rezultatele ultimului control medical, potrivit Agerpres.

Conform stafului său de campanie, Trump a înregistrat un episod dintr-un show TV pe teme medicale, care ar fi trebuit să fie difuzat joi. Numai că la scurtă vreme după filmare, au apărut fragmente din emisiune.

Decizia de a face acest pas, a venit la scurt timp de la înmânarea unei scrisori către presă deLisa Bardack, medicul contracandidatei sale. Scrisoarea de două pagini conțineau detalii despre starea de sănătate a lui Hillary Clinton.

Întrebat de moderatorul emisiunii dacă va dori să facă publice analizele medicale, Trump a surprins răspunzând ”Păi n-am nicio problemă să fac asta. Le am chiar aici.”, după care a întrebat publicul prezent: ”S-o fac?”. Astfel, candidatul i-a înmânat gazdei emisiunii un raport al medicului său personal, dr. Harold N. Bornstein, care arăta că ia un medicament pentru reducerea nivelului colesterolului.

Mai mult, au fost făcute publice și detalii ce țin înălțimea și greutatea candidatului republican.La o înălțime de 1m 87cm, Donald Trumpcântărește cu 13 kg peste greutatea normală, conform standardelor medicale uzuale.Acestaa afirmat că se simte ”azi la fel de bine ca la 30 de ani”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`