Donald Trump, primele declarații despre starea de sănătate a lui Hillary Clinton

Donald Trump, primele declarații despre starea de sănătate a lui Hillary Clinton

Candidatul republican în cursa pentru Casa Albă, Donald Trump, a făcut primele declarații despre starea de sănătate a contracandidatei sale, democrata Hillary Clinton, după ce aceasta din urmă a fost diagnosticată cu pneumonie, potrivit nytimes.com.

"În urmă cu o săptămână (Clinton a suferit – n.r.) un acces de tuse, aşa că presupun că a fost vorba tot de pneumonie. Se întâmplă ceva. Sper doar să se însănătoşească şi să se întoarcă la campanie şi că o vom vedea la dezbatere", a declarat miliardarul american.

Acesta a fost întrebat dacă, din punctul său de vedere, sănătatea candidaților reprezintă un subiect de interes.

"Cred că este un subiect. De fapt…, săptămâna trecută am făcut un examen medical şi voi publica…, atunci când vor veni rezultatele …, să sperăm că vor fi bune …. Mă simt grozav …. Voi publica date foarte, foarte exacte", a explicat Trump.

Hillay Clinton, candidatul democrat la președinția SUA, a fost diagnosticată cu pneumonie, fiind nevoită să-și anuleze turneul electoral de două zile în California, conform unui oficial din echipa de campanie. Aceasta trebuia să plece în California, unde ar fi urmat să țină un discurs pe tema economiei, și să participe la mai multe evenimente de campanie. (Detalii AICI)

Urmăriți B1TV.ro și pe
`