Radu Banciu, despre faptul că Iohannis și Cioloș sunt în fruntea unui sondaj: Dacă toate personalitățile politice sunt lamentabile, până la urmă tot trebuie cineva să fie în frunte (VIDEO)

Radu Banciu, despre faptul că Iohannis și Cioloș sunt în fruntea unui sondaj: Dacă toate personalitățile politice sunt lamentabile, până la urmă tot trebuie cineva să fie în frunte (VIDEO)

Radu Banciu a vorbit în ediția de duminică a emisiunii ”Lumea lui Banciu” despre un sondaj în care Dacian Cioloș și Klaus Iohannis apar în topul încrederii românilor.

Ajungem 15 ani mai târziu să-i regăsim în fruntea personalităților politice pe distinșii domni Dacian Cioloș și Klaus Iohannis. Mi se pare inacceptabil ca procentele lor să fie atât de ridicate – 37% – Cioloș, 38% – Klaus, amândoi în creștere. Ne-am mai gândit un pic la astfel de situații. Găsesc că explicația ar fi destul de clară: oamenii se mulțumesc și ei la un moment dat cu ce au sau dacă nu sunt mulțumiți cu ce au, sunt obligați să se refere la ceea ce există pe piață.

Cioloș și Iohannis sunt două persoane publice care n-au demonstrat aproape nimic și atunci sigur că doza de încredere poate să fie tot așa de ridicată cum poate fi de scăzută, adică efectul de surpriză paote să joace la amândoi.

Românul, mulțumindu-se de fiecare dată cu foarte puțin, ajunge până la urmă să-i sanctifice pe unii care evident n-ar merita. Dacă toate personalitățile politice sunt lamentabile, până la urmă tot trebuie cineva să fie în frunte. Asta pe fondul mizelor relativ mici. România nu reușește să scoată capul pe nicăieri, practic nici măcar nu are dreptul la cuvânt pe plan european, nu există. Deci mizele sunt mici, personalitățile nu sunt importante.

Prin plecarea lui Băsescu și Ponta din prim-plan am ajuns la doi tăcuți, doi singheri ai politicii. Așa că, după părerea mea, sunt absolut relative aceste cifre. Putea să aibă și 90% Klaus Iohannis, asta nu însemna că e un președinte bun”, a afirmat Radu Banciu.

Radu Banciu, despre faptul că Iohannis și Cioloș sunt în fruntea unui sondaj: Dacă toate personalitățile politice sunt lamentabile, până la urmă tot trebuie cineva să fie în frunte

#DIRECT_ONE_1kqgno#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`