Dezvăluiri incendiare ale fostului secretar de stat de la ministerul Muncii: Valeriu Nicolae îl acuză pe vicepremierul Vasile Dîncu de sabotarea guvernului condus de Dacian Cioloş (VIDEO)

Dezvăluiri incendiare ale fostului secretar de stat de la ministerul Muncii: Valeriu Nicolae îl acuză pe vicepremierul Vasile Dîncu de sabotarea guvernului condus de Dacian Cioloş (VIDEO)
Foto: captură Youtube

Dezvăluiri incendiare din culisele guvernului tehnocrat. Fostul secretar de stat la Ministerul Muncii, Valeriu Nicolae, îl acuză pe vicepremierul Vasile Dîncu de sabotarea guvernului condus de Dacian Cioloş. Mai mult, fostul secretar de stat susţine că Dîncu le lua apărarea lui Gabriel Oprea şi Petre Tobă în ceea ce privește acuzațiile de plagiat.

Fost secretar la Ministerul Muncii, Valeriu Nicolae a dezvăluit pe blog-ul său experienţele pe care le-a avut în timpul colaborarii cu Vasile Dîncu. Nicolae susține că a fost tratat cu aroganţă şi defăimat apoi în faţa premierului pentru că a îndrăznit să îşi facă treaba.

”Cam disperat îi trimit domnului vice-premier Dîncu un SMS în care îl rog să îmi delege un secretar de stat pentru a putea rezolva problema. Nu de alta, dar blocajul principal este la ministerul dumnealui. Îmi răspunde cu un SMS iritat că delegarea nu se face prin SMS. Îl sun. Și îmi iau ditamai smetia – practic sunt pus la punct cu: cine mă cred că sunt, că doar nu am scris Don Quijote, că nu a auzit nimeni de mine și că guvernarea nu se face cu diletanți. Tonul e minunat, mustește de o superioritate delicat asezonată cu un butoi de ego și flambată în arogantă cât cuprinde. Așa cam cu vorbești cu un coleg care încearcă să facă ceva util în guvernul mult iubit în special de partidul dansului – PSD-ul”, a povestit Valeriu Nicolae.

Dezvăluiri incendiare ale fostului secretar de stat de la ministerul Muncii. Valeriu Nicolae îl acuză pe vicepremierul Vasile Dîncu de sabotarea guvernului condus de Dacian Cioloş

#DIRECT_ONE_5ea7l4#

Fostul secretar de stat se plânge că din cauza sabotajelor lui Dîncu, România a pierdut trei milioane de euro.

”O să treacă aproape 2 luni până când o să fie posibila o întâlnire cu Excelența Sa, Domnul Profesor Universitar Doctor Vice-Prim Ministru Dîncu. Între timp o să se vadă cu o mulțime de reprezentanți de ONG-uri, o să i se plângă lui Dacian de câteva ori de mine, deși totalul timpului în care am vorbit cu el a fost sub 2 minute și o să aranjeze într-un mod plin de delicatețe să nu trec de șefa lui de cabinet”, a mai scris Nicolae pe blog.

De asemenea, acesta povesteşte cum Dîncu le lua apărarea lui Gabriel Oprea şi Petre Tobă.

”Încep să înțeleg că tehnocrații suntem câțiva și că oamenii băgați pe gat de partide primului-ministru o să se străduiască să ne facă viața cât mai imposibilă. Excelența Sa va părea a fi foarte preocupat de apărarea domnului Tobă și indirect a domnului Oprea în discuțiile în guvern la care particip și va încerca să îi închidă gura domnului Vlad Alexandrescu care nu se sfia deloc să zică de plagiate și plagiatori de fiecare dată când avea ocazia”, a mai scris fostul secretar de stat.

Valeriu Nicolae a fost secretar de stat în Ministerul Muncii până la începutul lunii august. Recent, acesta a fost numit reprezentant special al secretarului general al Consiliului Europei pentru probleme care îi privesc pe romi.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`