Sebastian Ghiță a fost audiat marți la DNA Ploiești în dosarul în care Victor Ponta Ponta este acuzat de folosire a influenței ori autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite și de complicitate la infracțiunea de spălare de bani. Procurorii au decis să impună asupra deputatului măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.
"Sunt obișnuit, pare să fi devenit o chestiune așa fie că o ceri sau nu o ceri, ți se dă" a comentat deputatul care a trecut recent la PRU decizia procurorilor. Ghiță a refuzat să comenteze orice detaliu din dosar, afirmând că are interdicția de a spune astfel de lucruri în mass media.
Sebastian Ghiță a afirmat că va contesta măsura. "În mod evident, și încurajez orice cetățean, îmi exercit dreptul să am speranța și încrederea că Înalta Curte de Casație și Justiție a României va veni și va face justiție că oricâte eforturi și declarații facem noi politicienii răspunderea este a judecătorilor și sperăm că dânșii vor echilibra acest fel de a privi societatea în ziua de astăzi" a comentat deputatul.
"Cred că orice cetățean conform articolului 30 din Constituție are dreptul să gândească liber și să spună orice gândește și că nu trebuie să i se facă dosare, să fie încarcerat și să i se aducă probe sau să i se aducă martori măsluiți" a acuzat Ghiță.
Deputatul PRU a afirmat că va încerca să contacteze toți liderii de partide și în măsura în care au dorința să se vadă cu el le va prezenta situația și speră ca într-un final măcar să obțină o declarație comună prin care "să se spună că orice cetățean din România are dreptul să vorbească pentru că altfel vom ajunge să fim luați de pe stradă și să nu putem sune nimănui nimic și asta ne va distruge".
Sebastian Ghiță pus sub control judiciar pentru 60 de zile în dosarul Ponta-Blair: Deputatul cere liderilor de partid să facă o declarație comună prin care să apere dreptul cetățenilor la liberă exprimare
#DIRECT_ONE_dtgtgp#