Oprea, despre acuzația din dosarul morții lui Gigină: E de domeniul fantasticului! Fostul vicepremier dă vina pe Poliția Rutieră (VIDEO)

Oprea, despre acuzația din dosarul morții lui Gigină: E de domeniul fantasticului! Fostul vicepremier dă vina pe Poliția Rutieră (VIDEO)

Gabriel Oprea a ajuns marți la Curtea Supremă, unde a fost audiat în dosarul în care a fost acuzat că a prejudiciat bugetul DIPI. Acesta a dat declarații jurnaliștilor pe margine acestui subiect, dar s-a pronunțat și în legătură cu dosarul morții lui Bogdan Gigină, cel în care procurorii îl acuză de ucidere din culpă.

”M-am prezentat în dosarul în care a fost achiziționată o mașină pentru Ministerul de Interne, mai precis pentru DIPI.Nu am stabilit prețul, marfa sau altceva. Mașina a fost achiziționată în condițiile în care s-au cumpărat peste 5.000 de mașini necesare în Minister. Am plecat de la Minister și mașina e în garaj, nu am luat-o acasă”, a precizat Oprea, la ieșirea de la Curtea Supremă.

Acesta a făcut o serie de precizări și în legătură cu dosarul morții polițistului Bogdan Gigină, cel în care fostul vicepremier este acuzat de procurori de ucidere din culpă.

”M-ați întrebat pe bună dreptate, că e o mare tragedie, despre dosarul privind uciderea din culpă. Ce să vă spun ca un om normal? E de domeniul fantasticului!Eram în timpul serviciului, eram în interes de serviciu, plecam de la o instituție pe linia de securitate. Era în jur de ora 19.00, mă deplasam de la această instituție spre domiciliu. Mașina în care mă aflam cu aghiotantul și șoferul avea viteza legală, mașina din față avea viteza legală.

Din păcate, motociclistul s-a lovit și a căzut în acea groapă. Dispozitivul de protecție care e din 2.000 și de care au beneficiat toți miniștrii e stabilit de Poliția Rutieră, asemenea tuturor detaliilor tehnice.Nu un ministru sau un viceprim-ministru se ocupă de aceste dispozitive. Sunt regulamente, legi în vigoare. E problema Poliției Rutiere, respectiv a șefului de dispozitiv”, a declarat Oprea.

Oprea, despre acuzația din dosarul morții lui Gigină: E de domeniul fantasticului!

#DIRECT_ONE_nzdfd7#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:33 - Florin Piersic, mesaj sfâșietor la moartea lui Gabriel Cotabiță: „Te voi iubi mereu, Omule!”
20:09 - Adriana Bahmuțeanu, despre Silviu Prigoană: Țipa la copii, îi bătea. Era vorba de rele tratamente acolo și cei de la DGASPC nu au acționat, pentru că le place banul, să-și umple buzunarele (VIDEO)
19:48 - Urmărire cu focuri de armă în trafic: Un tânăr a furat o mașină și a avariat alte cinci autoturisme și două autospeciale de poliție
19:29 - Adriana Bahmuțeanu: Copiii mei sunt ținuți într-un imobil de către frații lor vitregi. Voi depune plângeri penale împotriva celor de la DGASPC. Ei nu m-au ajutat, ba chiar au o relație de obediență față de frații vitregi (VIDEO)
18:56 - Hideg, după ce lui Coldea i s-au permis deplasările în interiorul UE: Nu mai am încredere în judecătorii de la Curtea de Apel București. Mă întreb dacă dorm bine noaptea după ce au făcut că așa li s-a spus (VIDEO)
18:16 - Horoscop Alina Bădic pentru săptămâna 24 – 30 noiembrie: Factor de noroc pentru Raci. Sunt protejați, favorizați (VIDEO)
17:34 - Dani Oțil, luat la rost de fani: „Nu se mai satură de bani”. Replica prezentatorului TV: „V-am umblat în buzunar? (FOTO)
17:08 - USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al prezidențialelor din România
16:45 - Corina Chiriac, mesaj emoționant după moartea lui Gabriel Cotabiță: „Îmi pare extrem de rău că nu am reușit să înregistrăm măcar un duet, să rămână” (VIDEO)
16:15 - Profesorul Mircea Dumitru: Ne confruntăm cu o criză de lideri. Nu știu cu cine voi vota, dar voi merge la vot. Vreau să joc, pentru că oricât de dificilă și proastă ar fi alegerea mea, e mai bună decât nealegerea într-o democrație