Potrivit Comisiei Europeane, Volkswagen AG a încălcat legislația privind protecția consumatorilor în 20 de state din UE.
Compania a încălcat legea prin folosirea unui soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel, informează Die Welt, potrivit Agerpres.
Tribunalele naționale vor fi cele care se vor ocupa de stabilirea sentinței în cazul în care clienții pot beneficia de compensații.
Vera Jourova se va întâlni la Bruxelles cu reprezentanții asociațiilor pentru protecția consumatorilor.
Jourova a declarat că răspunsurile de la statele membre ale Uniunii Europene sunt în continuare analizate.
"Însă, deja se pare că este sigur că Volkswagen a încălcat legislația privind protecția consumatorilor în majoritatea statelor din UE. De aceea cred că este necesar să existe o coordonare a acestui caz la nivel european", a apreciat comisarul pentru justiție, consumatori și egalitate de gen.