Danemarca: Un român a câștigat în instanță peste 100.000 de euro după ce a fost umilit de patron

Danemarca: Un român a câștigat în instanță peste 100.000 de euro după ce a fost umilit de patron
Foto: stirileprotv.ro

Un român ajuns în Danemarca a câștigat daune în instanță de 115.000 de euro după ce patronul la care s-a angajat l-a umilit, l-a forțat să lucreze zi de zi fără vreun liber și l-a plătit foarte puțin.

Acum doi ani, Dănuț și-a lăsat acasă, la Iași, iubita și tatăl pensionar și a plecat în Danemarca pentru un trai mai bun. Ajuns acolo, el s-a angajat la un restaurant din apropiere de orașul Aalborg, la îndemnul unor prieteni.

Patronul, un chinez, i-a promis acestuia un salariu lunar de o mie de euro, cazare și două mese gratuite.

"Am lucrat exact ca pe plantația din China, începeam la ora 11 – 12 ziua și terminam în jur de 12 noaptea. Și am muncit de pe 20 iunie 2014 până pe 5 octombrie 2014, zi de zi, fără nicio zi liberă", a povestit Dănuț, potrivit stirileprotv.ro.

Afirmațiile sale au fost susținute de un reprezentant al asociației care l-a ajutat să obțină despăgubirea în instanță.

"A fost angajat pe un salariu zilnic, cred că erau 250 de coroane daneze pe zi, dar o zi însemna că dacă nu muncea 10 ore nu era plătit. Când lucrezi în restaurant e în regulă să lucrezi 10-12 ore pe zi, dar trebuie să ai doar 160 de ore pe lună muncite. Deci e ok să lucrezi o zi 10-12 ore, dar ziua următoare doar 5 ore", a explicat Kurt Frederiksen, de la Asociația 3F Aalborg.

După aproape jumătate de an de muncă în astfel de condiții și un control din partea autorităților, patronul i-a făcut românului un contract de muncă, dar a precizat acolo că acesta muncește doar două ore și jumătate pe zi.

În plus, deși fusese angajat ca bucătar, Dănuț era nevoit inclusiv să spele toaletele clienților și ale angajaților. El s-a mai plâns că spăla circa o mie de vase pe zi.
Până în iarnă, ritmul cumplit de muncă l-a băgat în spital. Era epuizat și, pe lângă asta, a avut o infecție în sânge și a fost operat de două ori.

După ce s-a mai pus pe picioare, el a revenit la muncă, dar a și căutat o asociație care să îl ajute. El a strâns câteva dovezi și cu acestea s-a prezentat la tribunal, unde a avut câștig de cauză.

"Proprietarul trebuie să plătească peste 100.000 de euro. Problema e că a declarat faliment după proces, însă în Danemarca există fondul de garantare pentru firmele care intră în faliment, care va plăti o parte din bani", a precizat Frederiksen.

Dănuț se află acum în Copenhaga, își așteaptă banii și s-a angajat la un alt restaurant.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
22:42 - România, pe primul loc în UE la decese provocate de boli care pot fi tratate. Care sunt principalele cauze
22:39 - Nicu Sârghea, toboșarul formației Vunk, a murit la doar 48 de ani. Mesajul trupei
22:30 - Drulă: Românii și-au pierdut încrederea în politicieni și din cauza lui Iohannis / Pentru restabilirea democrației, e normal să avem alegeri prezidențiale / Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni e o lovitură dată democrației (VIDEO)
22:17 - Cauza morții studentei care a murit în tramvai, în Iași. „Era de nota zece la absolut toate materiile”
22:09 - Decorațiunile de Crăciun care ne pot pune viața în pericol. Riscurile sunt mai mari la copii și animalele de companie
22:05 - Ionel Bogdan (PNL), replică pentru Călin Georgescu după decizia de aderare la Schengen: Doar vine cu tot felul de teoriii pe care le vinde pe ici, pe colo, fără să știe cu adevărat realitatea și ce se întâmplă cu adevărat în mediul rural (VIDEO)
21:53 - Tânără plimbată în lesă în cadrul unei gale în care bărbați luptă cu femei. Organizatorul: „Păi așa am făcut și eu cu soția, toate iubitele mele” / Fata: „Nu m-am simțit înjosită deloc”
21:41 - Bogdan Paraschiv, după aderarea deplină a României la Schengen: Ar trebui să se pună pe umerii Guvernului României o presiune mai mare prin asumarea unor investiții și mai mari în rețeaua de autostrăzi necesară (VIDEO)
21:34 - Accident grav la ieșirea din Ploiești. Nouă persoane au ajuns la spital
21:29 - Alimentele nesănătoase, interzise în unitățile de învățământ. Ce au și ce nu au voie elevii să mănânce