Tricolorul românesc va fi repus provizoriu pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe

Tricolorul românesc va fi repus provizoriu pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe

Tricolorul românesc va fi repus provizoriu pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe, pe 8 septembrie, cu prilejul manifestărilor consacrate eliberării oraşului de sub ocupaţie fascisto-horthystă.

Primarul Antal Árpád a menţionat că steagul nu poate fi arborat definitiv din motive tehnice.

„În ceea ce priveşte turla primăriei, nu există posibilitate ca acolo să fie un steag, este un ornament în acest moment acolo, care a fost refăcut anul trecut pe baza proiectelor iniţiale ale acestei clădiri. (…) Eu înţeleg sensibilităţile şi respect veteranii de război, vreau să spun acest lucru foarte clar, respect veteranii şi înţeleg dorinţa lor ca pe ziua de 8 septembrie să vadă steagul pe primărie. Dacă anul trecut era o discuţie din timp se rezolva ca steagul să fie pe primărie. Va fi anul acesta pe 8 septembrie, m-am ocupat de acest lucru. În respect pentru veteranii de război, pe 8 septembrie steagul va flutura inclusiv pe turla primăriei. Găsim o soluţie tehnică provizorie pentru ca pe 8 septembrie să fie steagul pe primărie”, a declarat primarul municipiului Sfântu Gheorghe, potrivit covasnamedia.ro

Antal Árpád a spus că aceste „discuţii inutile” despre steaguri, care au început să îl „streseze” şi să îi consume „foarte multă energie creativă”, ar fi putut fi evitate anul trecut, dacă organizatorii manifestărilor i-ar fi adus din timp la cunoştinţă dorinţa de a arbora tricolorul pe turla primăriei.

Anul trecut, când s-au împlinit 71 de ani de la eliberarea oraşului de sub ocupaţie străină, organizatorii manifestărilor au dorit să arboreze pe turla Primăriei Sfântu Gheorghe un drapel tricolor adus de la Bucureşti de către o ştafetă de alergători constituită din tineri veterani ai teatrelor de operaţii din Irak şi Afganistan, militari şi civili, dar conducerea primăriei nu şi-a dat acordul, pe motiv că lucrările de reabilitare a clădirii încă nu fuseseră finalizate.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)
21:52 - Crin Antonescu, reacție „cu simpatie” la declarațiile lui Nicușor Dan: „A luat apărarea partidelor. M-am gândit: uite ce candidat bun ar fi fost pentru ei!” (VIDEO)
21:33 - Crin Antonescu: „Nu tremură inima în mine că voi fi sau nu candidat. Pentru asta, inima mea e de piatră” / Despre Călin Georgescu: „Asemenea bazaconii, grozăvii nu am mai văzut” (VIDEO)