Noul amabasador al Rusiei la București, Valery Kuzmin, a avut primele acțiuni publice de la nunirea sa în post, în luna iunie a acestui an.
Astfel, reprezentanții Ambasadei Rusiei anunță, pe pagina de Facebook a instituției, că diplomatul a participat, joi, la o festivitate dedicată Zilei cunoştinţelor şi începutului anului şcolar, organizată la şcoala de pe lângă Ambasada Rusiei în România.
Totodată, marți, Valery Kuzmin a participat la deschiderea Conferinței Naţionale a Comunității Ruşilor-lipoveni din România (CRLR), eveniment organizat la Năvodari.
”În alocuțiunea sa de salutare domnul Ambasador a subliniat faptul că conducerea Rusiei va continua să-i sprijine în mod activ pe compatrioții care trăiesc în străinătate, inclusiv şi pe ruși-lipoveni din România, și să le ofere asistență cuprinzătoare”, transmite reprezentanța diplomatică, pe Facebook.
În cadrul evenimentului a avut loc și ceremonia de deschidere și de binecuvântare a Casei de Cultură a ruşilor-lipoveni din Năvodari. Domnul Ambasador Kuzmin a dăruit Casei de Cultură cărţi în limba rusă din partea Fundației Ruse de Sprijin și de Protecție a Drepturilor Compatrioților din Străinătate.
Tot în această perioadă, într-o declarație pentru russiatoday.ro, ambasadorul a vorbit despre relațiile dintre Vest și Est, precum și despre legăturile diplomatice dintre București și Moscova.
Valery Kuzmin a atras atenția asupra faptului că unele capitale occidentale ignoră probleme serioase și preferă ”să dea vina pe Rusia pentru toate problemele”.
”În prezent, trebuie să constatăm că, din păcate, Vestul și Estul aproape au încetat să se înțeleagă reciproc. Multe capitale occidentale, în locul căutării soluțiilor colective pentru probleme actuale precum asigurarea securității militare și politice a continentului, terorismul și traficul de droguri, traficul de organe și crima organizată, preferă să bată la tobele de război, dând vina pe Rusia pentru toate problemele. Pare că Moscova și Kremlinul sunt vinovați și de Brexit, și de inundațiile din Europa, și de valul puternic al imigrației ilegale din Africa și Orientul Mijlociu ș.a.m.d.”, a declarat ambasadorul pentru sursa citată.
Acesta a precizat că Rusia susține ”căutarea comună a răspunsurilor la provocările contemporaneității, utilizarea potențialului ONU și al Consiliului de Securitate al acesteia, al unor forumuri regionale universale precum OSCE (Organizația pentru Securitate și Cooperare în Europa) pentru depășirea crizei internaționale serioase cu care suntem nevoiți să ne confruntăm din vina noilor pretendenți care doresc să determine întreaga lume să joace după propriile reguli care sunt profitabile doar pentru ei”.
În ceea ce privește relațiile ruso-române, diplomatul a precizat că, în opinia sa, este nevoie de ”refacerea canalelor de schimb a informațiilor obiective despre viața internă și politica externă” a celor două țări.
”Sunt profund convins că astăzi relațiile ruso-române au nevoie, în primul rând, de refacerea canalelor de schimb a informațiilor obiective despre viața internă și politica externă a țărilor noastre, de stabilirea unor modalități de dialog politic și civil acceptate pe plan internațional, care ar include nu numai discuții oficiale guvernamentale, ci și schimburi interparlamentare, întâlniri și ”mese rotunde” ale reprezentanților societății civile, legături turistice extinse care să permită oamenilor să-și analizeze imparțial partenerii din străinătate”, a declarat Kuzmin.
În anul 2018, ”în București și Moscova se vor sărbători 140 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Rusia și România. Aceasta este o aniversare care marchează nu doar o singură epocă istorică, de departe nu reflectă pe deplin profunzimea istorică a relației noastre. Este important, după cum pare, nu să căutăm în trecut motive de redeschidere a fobiilor politice, cu atât mai mult atunci când acestea nu au la bază motive serioase. Îndrăznesc să afirm că istoria relațiilor noastre – este un testament al strămoșilor noștri orientat spre viitor către generațiile actuale: depășind neîncrederea și prejudecățile, extrăgând lecții pozitive din istorie, să asigurăm un viitor fericit copiilor și nepoților noștri pe frumoasa planetă albastră, Pământ”, a mai declarat ambasadorul.
Valery Kuzmin a preluat misiunea diplomatică rusească la București în luna iunie, într-o perioadă tensionată între cele două state în contextul inaugurării în țara noastră a scutului anti-rachetă de la Deveselu.
Bun vorbitor de limbă arabă, noul ambasador al Rusie la București a fost, în ultimii ani, protagonistul mai mulor situații controversate. (Detalii AICI)
Foto: facebook.com/AmbasadaRusa