Ministrul Educației, Mircea Dumitru, a anunțat joi că s-a renunțat la prevederea conform căreia nota finală de la examenele naționale, se modifică numai dacă există o diferență de minimum 0,5 puncte între nota inițială și nota de la contestații, informează Agerpres.
"Cu atât mai mult cu cât mediile au o relevanță pentru admiterea la liceu și la facultate. Anul acesta, din cele două metodologii, aceea pentru evaluare națională și pentru bacalaureat, am eliminat prevederea conform căreia nota finală după contestații se modifică numai în cazul în care între nota inițială și nota de la contestație există o diferență de minimum 0,5 puncte", a anunțat ministrul.
Anunțul lui Mircea Dumitru vine după ce acesta a primit numeroase sesizări legate de acele 50 de sutimi care făceau posibilă sau nu admiterea unei contestații.