O firmă din Cluj se declară gata să realizeze gratuit magazinul online al ANAF

O firmă din Cluj se declară gata să realizeze gratuit magazinul online al ANAF

Antreprenorii vin în sprijinul instituțiilor statului pentru buna desfășurare a acestora. După ce mai mulți IT-iști și-au arătat disponibilitatea de a crea programe ce pot simplifica relația stat-cetățeni , o firmă din Cluj se declară gata să realizeze gratuit magazinul online al ANAF.

Inițiativa aparține firmei Blugento și vine după ce ANAF a anunţat, la sfârşitul lunii trecute, că vrea să-şi deschidă magazin online pentru a putea să-şi valorifice mai repede bunurile confiscate sau sechestrate.

”Compania a înaintat o propunere oficială cu oferta către ANAF, care cuprinde: designul grafic al platformei de e-commerce, infrastructura tehnică necesară vânzării unui număr nelimitat de produse, integrarea magazinului online în pagina anaf.ro, posibilitatea de auto-administrare a site-ului, optimizarea pentru motoarele de căutare”, se arată în comunicatul firmei clujene, potrivit news.ro.

Fiscul intenţionează să valorifice bunurile respective cât mai repede, pentru a evita devalorizarea produselor, inclusiv a automobilelor. Potrivit ANAF, există situaţii când bunurile confiscate stau depozitate chiar şi câţiva ani, putând fi vândute abia după terminarea proceselor.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`