BNR a publicat salariile angajaților: Isărescu are în jur de 16.000 de euro pe lună

BNR a publicat salariile angajaților: Isărescu are în jur de 16.000 de euro pe lună

Banca Naţională a României face publice salariile celor care o conduc. Potrivit BNR, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a câştigat în medie 16.000 de euro pe lună. Suma include pe lângă salarii şi indemnizaţii, bonusuri şi alte plăţi ocazionale.

Guvernatorul Mugur Isărescu a câştigat anul trecut, probabil, în jur de 16.000 de euro lunar”, a declarat joi purtătorul de cuvânt al BNR, Dan Suciu, potrivit news.ro

Pe lângă venitul salarial, se poate adăuga, anual, şi o participaţie la profitul băncii, care este limitată la un salariu lunar de bază, de 9.495 euro.

La această sumă, se poate adăuga şi o sumă reprezentată de plăţi ocazionale, care poate fi de până la 2,6 salarii de bază, adică 24.687 euro.

Astfel, Mugur Isărescu ar putea încasa, anual, până la 163.212 euro din venituri salariale, plus 34.182 euro alte plăţi, adică un total de 197.394 euro pe an sau 16.450 euro pe lună, în medie.

Prim-viceguvernatorul BNR, Florin Georgescu, are venituri salariale lunare nete de 58.743 lei (13.184 euro), cu 3% sub venitul guvernatorului Mugur Isărescu, potrivit informaţiilor afişate pe site-ul BNR începând de joi. Veniturile includ salariul lunar net de 40.430 lei şi indemnizaţia de membru al consiliului de administraţie, de 18.313 lei.

Viceguvernatorul Liviu Voinea are un venit salarial mediu lunar de 54.867 lei (12.312 euro), cu 6,6% mai mic decât venitul lui Florin Georgescu.

Cei cinci membri simpli ai consiliului de administraţie -Marin Dinu, Daniel Dăianu, Gheorghe Gherghina, Agnes Nagy, Virgiliu Stoenescu – primesc o indemnizaţie netă lunară de membru al Consiliului de administraţie în valoare de 17.103 lei (3.835 euro, la cursul actual).

"Aceştia pot beneficia şi de alte venituri conform legii. În anul 2015, unii membri neexecutivi au primit încă o sumă echivalentă cu o indemnizaţie netă", a precizat BNR.

Banca centrală a mai precizat că venitul lunar al unui director din centrala BNR este cuprins între 7.821 lei şi 31.062 lei, un director adjunct primeşte între 6.414 lei şi 22.427 lei, iar un şef de serviciu câştigă lunar între 5.261 lei şi 14.667 lei.

În structurile teritoriale ale BNR, un director câştigă între 6.414 lei şi 15.347 lei.

De asemenea, angajaţii BNR primesc, la plecarea din instituţie, o indemnizaţie de pensionare de 12 salarii, calculată la nivelul ultimului salariu primit, "cu condiţia ca salariatul respectiv să fi lucrat, fără întrerupere, minimum 6 ani în cadrul băncii".

Totodată, la şapte zile după şedinţa din 30 septembrie, banca va începe să publice rezumatele discuţiilor din şedinţele consiliului de administraţie.

"La şapte zile după şedinţa care va avea loc în data de 30 septembrie, BNR va începe să publice minutele şedinţelor consiliului de administraţie", a declarat Suciu.

Mugur Isărescu, a declarat recent, în cadrul unei conferinţe de presă, că are un câştig lunar net de 13.601 euro de la banca centrală, declaraţia fiind o replică la o afirmaţie a economistului Lucian Isar, care a scris pe blogul său că Isărescu ar câştiga 40.000 de euro lunar.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
00:06 - Cât costă un parfum de la noul brand al Ilincăi Vandici. „Femeile sunt cu de toate, iar parfumul este esențial”
23:53 - Ciolacu reafirmă că-l va desemna premier pe Bolojan dacă va câștiga prezidențialele. Liderul PSD vrea continuarea coaliției cu PNL: „De ce să stricăm ceva ce funcționează?”
23:18 - Geoană: Rugămintea mea din inimă – veniți la vot! Votați cu cine doriți, eu sper că veți vota cu mine / La momentul complicat pe care-l traversăm, eu nu mi-aș da țara pe mâna unor nepricepuți (VIDEO)
23:16 - Șofer mort, după ce mașina pe care o conducea a fost lovită de tren, în Lugoj. Mecanicul de locomotivă a suferit un atac de panică
22:55 - Cetățenii români vor putea călători fără viza în China. De când intră în vigoare noua hotărâre și până când e valabilă
22:33 - Două femei din Capitală, reținute după ce ar fi încercat să „cumpere” o mașină de lux, fără să plătească la schimb
22:29 - Ciolacu anunță că a vorbit din nou cu Trump și că de la anul vor fi eliminate vizele românilor pentru SUA. La discuție a participat și Viktor Orban
22:10 - Geoană, întrebat dacă au existat negocieri pentru a se retrage din cursă: “Eu sunt singurul care nu aveam motive să renunț, pentru că n-am ce negocia. Nu-mi doresc decât să slujesc țara asta. Este o perioadă mai grea decât ‘89″ (VIDEO)
21:59 - Vântul și ninsorile au pus stăpânire pe vestul și centrul țării. Se văd deja primele pagube produse de vremea rea
21:59 - Rareș Bogdan, după ce a votat în Paris: Mă aştept la o prezenţă undeva la 8 – 9 milioane duminică şi din diaspora să sărim de 500.000 (VIDEO)