O americancă s-a ales cu fața desfigurată după ce a fost supusă unei intervenții care ar fi trebuit să fie de înfrumusețare. Rajee Narinesingh, în vârstă de 48 de ani, din Miami, susține că medicul Oneal Ron Morris i-a înjectat în loc de botox un amestec de ciment și izolant de cauciucuri, scrie Daily Mail.
Femeia, care de fapt s-a născut bărbat, a suferit multiple operații estetice costisitoare, care au determinat-o să apeleze la plasticianul Morris, care practica tarife mult reduse față de medicii licențiați.
„Ca și transexual, te gândești că poți începe să arăți bine și că nu trebuie să cheltuiești foarte mulți bani”, a declarat Rajee, care a suferit ulterior o serie de operații pentru a repara daunele.
Medicul John Martin, care o tratează pe aceasta în prezent, susține că există mulți medici amatori care folosesc silicon industrial pe pacienți, ce poate fi toxic atunci când este folosit în cantități mari, și poate da rezultate grotești atunci când se stabilește în diverse zone.
Plasticianul amator a fost arestat și urmează să fie jduecat. Alte trei victime ale sale vor da declarație în proces.