Imagini de colecție cu Laura Codruța Kovesi și Traian Berbeceanu de acum 10 ani! Ce făceau cei doi la Hunedoara (FOTO)

Imagini de colecție cu Laura Codruța Kovesi și Traian Berbeceanu de acum 10 ani! Ce făceau cei doi la Hunedoara (FOTO)

O serie de fotografii care au fost realizate cu 10 ani în urmă la Hunedoara, care îi are în prim-plan pe comisarul șef Traian Berbeceanu și pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, au ieșit la iveală. Potrivit jurnaliștilor de la Adevărul, acum un deceniu cei doi se aflau în timpul operațiunii Hidra, la Hunedoara, unde participau la una dintre loviturile date mafiei fierului vechi din zonă.

Aceștia au avut grijă să deconspire peste 40 de hunedoreni suspectați că au făcut parte din grupările care se ocupau cu furtul de fiare vechi. Prejudiciul în acest dosar este de 12,5 milioane de lei, însă dosarul a rămas în continuare nesoluționat.

Între timp, Kovesi a ajuns de la șefia DIICOT Sibiu la cea a DNA, iar Berbeceanu, de la BCCO Alba, la a fi comisar șef. Cu toate acestea, platforma industrială nu arată la fel de bine precum carierele celor doi, iar cei care, întâmplător, ajung acolo, nu dau decât peste dărâmături.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`