Potrivit ultimului studiu publicat de compania de consultanță Mercer privind calitatea vieții, orașele europene ocupă jumătate din topul primelor 25 astfel de destinații geografice după criteriul celor mai ridicate standarde de viață .
Astfel, pe prima poziție se află Viena (Austria), urmată de Zurich (Germania). Munchen, Dusseldorf, Geneva, Amsterdam, Berlin, Bruxelles sunt de asemenea listate în respectivul top.
Orașe din Australia, Noua Zeelandă sau Canada ocupă de asmenea poziții importante.
La polul opus se află Bagdadul considerat al 221-lea oraș, din tot atâtea menționate, din punctul de vedere al calității vieții.
Compania a analizat separat oraşele cu cea mai bună siguranţă personal, pe baza datelor legate de stabilitatea internă, nivelul criminalităţii, eficienţa aplicării legilor şi relaţiile ţării gazdă cu mediul internaţional. Luxemburgul este primul în acest top urmat de Berna, Helsinki şi Zurich. Bagdadul este din nou cel mai puţin sigur loc lume.