Ponta l-a turnat din greşeală pe Tăriceanu la DNA: Detalii inedite care ies la iveală din interceptările de la dosar

Ponta l-a turnat din greşeală pe Tăriceanu la DNA: Detalii inedite care ies la iveală din interceptările de la dosar
Foto: jurnalistii.ro

Victor Ponta l-ar fi denunțat pe Călin Popescu Tăriceanu la DNA, în dosarul privind retrocedarea către Prințul Paul a unor suprafețe de teren în Băneasa și Snagov.

Nu este clar dacă fostul premier l-a denunțat din greșeală sau intenționat, dar șeful Senatului este judecat acum pentru mărturile mincinoasă și favorizarea infractorului, scrie Adevărul.

Atunci când a fost audiat ca martor în dosarul retrocedărilor ilegale, Tăriceanu a spus că nu a avut legături cu inculpații din dosar, printre care afaceristul Tal Silberstein. Interceptările au scos însa la iveală faptul că unul dintre politicienii pe care Tăriceanu i-a prezentat lui Silberstein este Victor Ponta, prietenul şi partenerul său din USL.

Fostul premier a confirmat acest detaliu la DNA.

Astfel, Tăriceanu a ajuns să fie judecat pentru mărturie mincinoasă.

Procesul a început pe 5 august, dar șeful Senatului nu a dorit să facă nicio declarație.

„Nu fac nicio declaraţie, nu sunt adeptul justiţiei făcute în stradă sau la televizor”, a spus preşedintele Senatului, la ieşirea din Curtea Supremă.

Magistraţii au stabilit următorul termen pe 20 septembrie. Tăriceanu nu a dat declaraţii la DNA în acest dosar, prevalându-se de dreptul la tăcere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`