Finul lui Victor Ponta a demisionat din PSD: Acesta s-a înscris imediat în alt partid (FOTO)

Finul lui Victor Ponta a demisionat din PSD: Acesta s-a înscris imediat în alt partid (FOTO)

Deputatul Marius Manolache, fin al lui Victor Ponta, și-a anunțat demisia din Partidul Social Democrat. Acesta s-a înscris imediat în Partidul România Unită condus de Bogdan Diaconu.

Liderul PRU a făcut anunțul recrutării deputatului imediat. "Bine ai venit, Marius! De astăzi Partidul România Unită mai are un parlamentar. Deputatul Marius Manolache a ales să iasă din PSD și s-a înscris în PRU. De astăzi suntem mai puternici iar mâine vom fi și mai puternici!”, a scris Diaconu pe pagina personală de Facebook.

Este o mutare interesantă chiar înainte de începtului ultimei sesiune parlamentare a actualului legislativ, PSD mai pierzând un membru al grupului parlamentar.

Despre deputatul Manolache s-a afirmat că ar putea pleca din PSD alături de Victor Ponta dacă acesta își va crea un partid, dar fostul premier a infirmat rapid zvonurile despre o asemenea intenție.

Deputatul Marius Manolache s-a înscris în Partidul România Unită

Urmăriți B1TV.ro și pe
`