Avocații lui Guru Bivolaru cer ca din pedeapsa acestuia să se scadă zilele în care a fost reținut în străinătate. Tribunalul se pronunță în octombrie(VIDEO)

Avocații lui Guru Bivolaru cer ca din pedeapsa acestuia să se scadă zilele în care a fost reținut în străinătate. Tribunalul se pronunță în octombrie(VIDEO)

UPDATE: Guru Bivolaru a cerut prin intermediul avocaților ca instanța să scadă din condamnarea de 6 ani de închisoarea, perioada pe care a petrecut-o după gratii în străinătate. Tribunalul București a amânat decizia pentru luna octombrie.

Avocatul lui Gregorian Bivolaru a precizat la ieșirea de la Tribunalul București că: "Am solicitat ca din pedeapsa care a fost aplicată să fie redusă perioada în care acesta a efectuat reținerea în Suedia și Franța în condițiile în care autoritățile române au solicitat pe tot parcursul acestui timp fie arestarea fie extrădarea. Ar fi vorba de aproximativ 368 de zile. Nu se cere întreruperea executării pedepsei.

Avocații lui Guru Bivolaru cer ca din pedeapsa acestuia să se scadă zilele în care a fost reținut în străinătate. Tribunalul se pronunță în octombrie

#DIRECT_ONE_3h559u#

Liderul spiritual al MISA, Gregorian Bivolaru, contestă în instanţă executarea pedepsei de şase ani primită pentru act sexual cu un minor. Acţiunea a fost întregistrată la Tribunalul Bucureşti. Este primul proces al lui Bivolaru într-o instanţă românească, de la extrădarea sa.

Guru Bivolaru cere anularea condamnării sale. Nu este prima cerere de aceast fel al fostului lider MISA, acesta mai fâcând pe 2 august o cerere la Tribunalul Sibiu în care cerea rejudecarea dosarului în care a fost condamnat, pe motiv că a lipsit de la judecarea procesului și a fost condamnat în lipsă. Această solicitare va fi soluționată la Sibiu pe 21 septembrie.

Luni a încercat la Tribunalul București să îi fie ridicată condamnarea la 6 ani de închisoare pentru act sexual, judecătorii urmând să judece această solicitare.

Guru Bivolaru vrea în libertate: Liderul MISA contestă pedeapsa de 6 ani de închisoare

#DIRECT_ONE_amij8j#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`