”Oamenii înțeleg că se duc lucrurile către un derapaj” Băsescu explică motivele pentru care a scăzut încrederea românilor în Justiție (VIDEO)

”Oamenii înțeleg că se duc lucrurile către un derapaj” Băsescu explică motivele pentru care a scăzut încrederea românilor în Justiție (VIDEO)

Fostul președinte Traian Băsescu a explicat într-o intervenție telefonică pentru B1 TV care sunt motivele pentru care încrederea românilor în Justiție a scăzut cu 13 procente, ajungând la 35%.

În opinia acestuia, oamenii și-au pierdut încrederea în Justiție din cauza spectacolului cătușelor, a declarației Liviei Stanciu despre judecătorii ÎCCJ, din cauza afirmațiilor lui Kovesi despre judecătorii care au dat soluții de achitări, dar și ca urmare a unor reacții publice ale Ministrului de Justiție Raluca Prună și generalului SRI Dumitru Dumbravă.

Prima cauză, în opinia mea, e legată de filmările cu încătușări din fața DNA. Nu toată populația e proastă și necitită și oamenii știu că nu procurorii fac justiția, ci judecătorii. Filmările cu oameni încătușați care nu prezintă risc de violență i-au făcut pe mulți români să înțeleagă că suntem în fața unui spectacol prin care se construiește postamentul unei statui a cui o fi.

A doua cauză ține de afirmațiile unor demnitari din structurile de forță.

Dezbătută mult a fost afirmația doamnei Stanciu de la bilanțul DNA din februarie 2015, când a spus nici mai mult nici mai puțin decât că judecătorii ÎCCJ sunt partenerii procurorilor. De unde să mai vină încrederea românilor în Justiție când ei știu că procurorul e partenerul judecătorului, care trebuie să facă dreptate?

Un alt moment care a afectat încrederea în Justiție a fost legat de raportul șefei DNA, prezentat tot în februarie 2015, când pur și simplu fiind 41 de dosare cu achitări toate cele 41 au fost luate la rând. A spus atunci că vinovați sunt judecătorii că au falsificat, că nu au înțeles… E inadmisibil! A spus că e decizia ilegală a judecătorilor! E inacceptabil într-un stat de drept și românii înțeleg că se duc lucrurile către un derapaj.

Să nu mai spun nici de declarația Ministrului Justiției, care a spus că drepturile fundamentale sunt un lux pe care nu ni-l permitem. E incredibil! Dacă mai adaug declarația domnului Dumbravă că Justiția e câmp tactic pentru SRI, vă dați seama că încrederea în Justiție s-a depreciat”, a declarat Traiab Băsescu pentru B1 TV.

Băsescu explică motivele pentru care a scăzut încrederea românilor în Justiție

#DIRECT_ONE_tij56b#

Urmăriți B1TV.ro și pe
`