Declarație controversată a vicepreședintelui SUA. Biden a vrut să-l atace pe Trump, dar a gafat în fața Japoniei

Declarație controversată a vicepreședintelui SUA. Biden a vrut să-l atace pe Trump, dar a gafat în fața Japoniei
Foto:royaltv.ro

Declarație controversată a vicepreședintelui american. Joe Biden a declanșat o adevărată furtună la Tokyo după ce a susținut că Washingtonul a scris Constituția Japoniei de așa manieră încât să o împiedice pe aceasta să devină putere nucleară, informează Wall Street Journal.

Joe Biden a făcut această afirmație în timpul unui discurs în care îl critica pe Donald Trump, candidatul republican la Casa Albă. În contextul în care Tokyo ar refuza suplimentarea contribuţiei pentru finanţarea prezenţei militare americane în estul Asiei, magnatul american a susținut că japonezii ar trebui să se apere singuri, fără ajutorul SUA, eventual chiar prin achiziționarea propriilor arme nucleare.

Trump "vorbeşte în mod îndrăzneţ, încurajând alte naţiuni să fabrice arme nucleare. Oare nu înţelege că noi am scris Constituţia Japoniei astfel încât să nu poată fi putere nucleară?", a declarat Joe Biden, într-o încercare de a-l critica pe candidatul republican.

Discursul vicepreședintelui american a fost amplu tratat în presa de la Tokyo, chiar în contextul în care aceasta pare să fie favorabilă unei modificări a Constituției în sensul accentuării rolului ofensiv al armatei nipone.

Legea fundamentală a Japoniei a fost elaborată în timpul ocupaţiei americane de după al II-lea Război Mondial. Versiunea inițială a acesteia a fost creație a oficialilor americani de la acea vreme, dar forma finală, aprobată de Parlamentul Japoniei, a fost stabilită în urma unor consultări cu oficialii japonezi.

"Poporul japonez renunţă pentru totddeauna la război; Japonia nu va deţine niciodată forţe militare terestre, maritime şi aeriene ori alte capabilităţi de război", se arată în Articolul 9 al Constituției nipone.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
15:05 - Aglomerație la secțiile de vot din București. Oamenii așteaptă zeci de minute, la coadă, pentru a-și exercita votul (VIDEO)
14:47 - Cea mai înaltă femeie din lume și cea mai scundă au stat față în față: „Avem lucruri în comun” (VIDEO)
14:44 - MAI a oferit ultimele detalii cu privire la ce incidente au avut loc în ziua alegerilor prezidențiale, până în ora 14: „Au fost sesizate 80 de posibile incidente, dintre care 43 sunt confirmate”
14:34 - Mesajul unui veteran de război, în vârstă de 100 ani, după ce a votat: “Acum există posibilitatea de a vota ceea ce dorești tu, fără niciun risc”
14:02 - David Popovici, mesaj pentru români după ce a votat la alegerile prezidențiale: „Implicați-vă!”
13:58 - Primarul Sectorul 4, Daniel Băluţă, a votat: „Trebuie să îl alegem pe cel care face parte din această echipă, cel care a luptat alături de noi în ultimii ani, ca viaţa noastră să fie mai bună” (VIDEO)
13:48 - Protestatarul Marian Ceaușescu, dus la secția de Poliție după ce i-a strigat președintelui Iohannis ”borfaşule”. El acuză că a fost bătut de jandarmi. Ce amendă a primit (VIDEO)
13:35 - Incident electoral în Cluj-Napoca! Urnă mobilă trimisă fără poliție la un alegător
13:08 - Klaus Iohannis a votat la Liceul Jean Monnet din București, pentru prezidențiale și pentru referendum. Președintele nu a făcut, însă, declarații la secția de votare (VIDEO)
13:06 - Tentativă de fraudă în Ploiești: Bărbat prins încercând să voteze la două secții diferite