Situaţie grea în Bacău, unde localnicii stau de trei zile fără apă potabilă. Defecţiunile la magistrala care alimentează oraşul s-au agravat în această săptămână. Autorităţile promit că de vineri dimineaţă situaţia va reveni la normal. Consiliul Local a alocat 50.000 de lei pentru ca reparaţiile la conductele vechi să fie făcute la timp, iar oamenii să aibă din nou apă în locuinţe şi gospodării, informează B1 TV.
”Inițial a fost vorba că sunt afectați trei metri de conductă, însă, în acest moment, sunt trei tronsoane pe care se sudează de 15 metri de conductă și se fac verificări în această zi pentru ca de mâien să putem relua furnizarea”, a declarat pentru B1 TV Carmen Cioltan, purtătoare de cuvânt a Prefecturii Bacău.
S-a ajuns la situaţia neplăcută după ce pe magistrala care alimentează oraşul a apărut o nouă avarie, la scurt timp după ce a fost reparată cea care a cauzat întreruperea iniţială. Cea de-a doua defecţiune a apărut în zona localităţii Scorţeni, la scurt timp după remedierea avariei de la Baraţi.
Băcăuanii nu mai au apă potabilă de trei zile
#DIRECT_ONE_hot7ao#
Magistrala a cedat din cauza presiunii, pe fondul vechimii conductei, în momentul în care Compania Regională de Apă Bacău a încărcat-o cu apă în urma reparaţiilor făcute la Baraţi.
Tocmai de aceea alimentarea cu apă pentru consumatori nu a mai fost posibilă.
”Consiliul local a dispus alocarea bugetară de 50.000 de RON pentru remedierea acestei situații create, în special asigurarea apei potabile a cetățenilor”, a mai precizat purtătorul de cuvânt.
Reprezentantii companiei de apă dau vina pe infrastructura învechită.
"Din păcate, vechimea conductei care alimentează cu apă brută municipiul Bacău ne creează tot mai multe probleme. Echipele de intervenţie se află la Baraţi şi sperăm ca, astăzi (n.r.- joi) după-amiază să remediem defecţiunea astfel încât să putem începe umplerea magistralei care vine de la Valea Uzului, operaţiune care durează 14-15 ore", a declarat directorul Companiei regionale de apă, Răzvan Găină.