Un ieşean care abia a fost eliberat din pușcărie a violat, la doar câteva ore după ce ajunsese acasă, aceeaşi femeie pe care o abuzase sexual în urmă cu doi ani, atunci când a fost închis, potrivit ziaruldeiasi.ro
Este pentru a treia oară când se întâmplă același lucru, iar de fiecare dată, violatorul a fost eliberat condiţionat.
Cazul ridică mari semne de întrebare cu privire la modul în care bărbatul a fost eliberat condiţionat, după executare a doi ani şi jumătate din cei patru ani de închisoare primiţi.
În cazul pedepselor sub 10 ani, Codul Penal prevede că liberarea condiţionată se poate admite după executare a două treimi din pedeapsă. O condiţie esenţială este însă cea de la punctul c a articolului 100 din Codul Penal: „instanţa are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat şi se poate reintegra în societate“.
Bărbarul a fost arestat la finele săptămânii trecute după ce, în prelabil, fusese reţinut de Parchetul de pe lângă Judecătorie.