Suceava: Focuri de armă pentru prinderea unui șofer fără permis care circula cu vitează

Suceava: Focuri de armă pentru prinderea unui șofer fără permis care circula cu vitează
Foto: newsif.ro

Polițilștii din Suceava au fost nevoiți să tragă mai multe focuri de armă în semn de avertisment, sâmbătă seară, pentru prinderea unui șofer care circula cu viteză foarte mare, însă acesta a dispărut, iar într-un final și-a abandonat mașina, potrivit Mediafax.

Șoferul a fost surprins de un radar pe Calea Unirii din municipiu, circulând cu o viteză peste limita legală. Deși a fost somat să oprească, tânărul a refuzat și a accelerat.

Poliţiştii au plecat în urmărirea autoturismului, însă acesta a fost pierdut în trafic.

Potrivit polițiștilor, la volanul autoturimului se afla un tânăr în vârstă de 24 de ani din municipiul Suceava, care este cercetat pentru că a condus fără să aibă permis de conducere.

Poliţiştii care îl urmăreau au cerut sprijinul unui alt echipaj de poliţie, care a blocat sensul de mers, iar la apariţia autoturismului urmărit un poliţist i-a făcut semn şoferului să oprească.

Şoferul nu a refuzat, iar poliţistul a folosit arma, trăgând un foc de avertisment în plan vertical şi apoi trei focuri către pneurile autovehiculului, însă acesta şi-a continuat deplasarea.

Sâmbătă seară, mașina a fost găsită abandonată pe o stradă din municipiu, fiind dus la sediul Poliţiei Suceava.

Poliţiştii îl caută acum pe tânăr, care urmează să fie cercetat pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu are permis de conducere.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
20:10 - Reacțiile șoferilor români după ce au aflat de aderarea României la Schengen. „Batem şi la pariu”
20:07 - Buzoianu (USR): Avem nevoie de transparență mult mai mare pe datele bugetare, să știm clar dacă avem bani să ne îndeplinim obiectivele. Românii s-au săturat de povești (VIDEO)
20:02 - O localitate renumită pentru vilele de lux este ținta hoților. Acționează chiar dacă știu că poliția este pe urmele lor
19:59 - Ilie Bolojan, despre când ar putea fi organizate alegerile prezidențiale: Ar fi impropriu ca înainte cu două săptâmâni de sărbătorile de Paște să venim noi cu mizeriile lumii politice
19:30 - Eugen Sechila, lider al mișcării neo-legionare și apropiat al lui Georgescu, dus la audieri. Surse: Ar fi vrut să plece din țară cu destinația Ciad / UPDATE: A fost plasat sub control judiciar, cu obligația de a nu părăsi țara (VIDEO)
19:26 - Ce i s-a întâmplat unei pensionare din Cluj, după recalculare. Inițial, avea o pensie de 7.873 lei: “Astăzi am primit cuponul de pensie”
19:20 - Ce sume de bani promite statul român elevilor care câștigă aurul la competiții naționale sau internaționale
19:17 - Cât costă rochiile pentru revelion soției lui Ștefan Bănică Jr. Doritoarele trebuie să scoată mulți bani din buzunar
18:58 - Vlad Nistor: Modelul bulgăresc ne cam paște. Alegerile parlamentare au fost contaminate de alegerile prezidențiale și de felul în care opinia publică a fost manipulată cu această ocazie (VIDEO)
18:57 - Cristina Cioran și Alex Dobrescu se pregătesc iar să devină părinți, deși el are ordin de restricție și nu se poate apropia de ea: „Ce vină are acest copil că are doi părinți idioți?”