Echipa Steaua București a învins, sâmbătă, formația FC Brașov, cu scorul de 1-0 (1-0), în cadrul unui meci disputat pe teren propriu, contând pentru etapa a XV-a a Ligii I.
Singurul gol al partidei a fost marcat de Raul Rusescu, în minutul 44, din penalti.
În minutul 81, tehnicianul brașovenilor, Marius Şumudică, a vrut să scoată echipa de pe teren, moment în care a fost trimis în tribună de arbitrul Alexandru Deaconu. El a refuzat iniţial să părăsească terenul şi şi-a chemat jucătorii la margine, însă până la urmă a fost convins să plece şi a urmărit restul jocului din tunelul ce duce spre vestiare.
După meci, patronul FC Brașov, Ioan Neculaie, a declarat că antrenorul a avut dreptate când a încercat să scoată echipa de pe teren, afirmând că jucătorii au pierdut meciul din cauza arbitrilor, pentru a patrua oară.
„Mă aşteptam la furtul ăsta, este al patrulea meci pe care îl pierdem campionatul acesta din cauza arbitrilor. E ruşinos pentru Steaua să câştige aşa. Categoric, Şumudică avea dreptate că a vrut să scoată echipa de pe teren. Am discutat cu el înainte de meci şi avea ordin de la mine ca dacă se întâmplă să fim furaţi, să scoată echipa de pe teren, chiar trebuia să o scoată de pe teren atunci când sa dictat penalti, un penalti inexsistent văzut doar de acest individ Nica. Eu nu ştiu ce caută omul acesta în arbitraj, chiar ar putea fi o temă pentru DNA, dacă vrea să urmărească ceva, să vadă de ce a dictat băiatul ăsta penalti”, a declarat Neculaie pentru Digi Sport.
Ioan Niculaie a calificat partida disputată pe Arena Națională drept „furt pe față” din cauza arbitrilor.
„A fost furt pe faţă şi îmi asum aceste vorbe, aşa cum ne asumam cu toţii şi depunctarea dacă scoteam echipa de pe teren. Trebuie tras un semnal de alarmă, nu poţi să înghiţi la nesfârşit. Şi ce dacă erau repercusiuni numai la noi, în cazul în care ieşeam de pe teren? Cred că a venit vremea să ne spunem oful atunci când suntem furaţi, aşa cum a făcut şi Cristi Borcea atunci când arbitrii nu îi mai slăbeau cu greşelile. Nu poţi să stai să te uiţi cum pierzi puncte din cauza unui arbitru”, a mai spus patronul FC Brașov.
La meci au asistat aproximativ 10.230 de spectatori, între care şi 30 de fani braşoveni.