Băsescu: Noul Cod Civil a transferat asupra notarilor responsabilități pe care nicio categorie profesională nu le-a avut în România

Băsescu: Noul Cod Civil a transferat asupra notarilor responsabilități pe care nicio categorie profesională nu le-a avut în România

Președintele Traian Băsescu a declarat, vineri, la o conferință de presă organizată cu ocazia inaugurării Centrului de Conferinţe al Notariatului Român, că noul Cod Civil a transferat asupra notarilor responsabilități pe care nicio categorie profesională nu le-a avut în România.

Noul Cod Civil face din notari oamenii care echilibrează relațiile în cele mai importante elemente ale vieții unei societăți. Aș spune că Noul Cod Civil a transferat către dumneavoastră responsabilități pe care niciodată o categorie profesională nu le-a avut în Romania”, a declarat șeful statului.

Șeful statului s-a declarat onorat să participe la un astfel de eveniment, precizând însă că prezența sa nu ar fi fost „neapărat una necesară”, președintele afirmând că nu taie „panglica pentru că este vreo contribuţie a Guvernului”.

Este pentru mine o onoare să mă aflu la un astfel de eveniment, iar prezența mea aici nu este neapărat una care ar fi fost necesară, în primul rând din punctul dumneavoastră de vedere. Dar ea are justificarea respectului pe care îl port meseriei dumneavoastră și a ceea ce faceți pentru echilibrele din societate”, a declarat președintele.

Traian Băsescu s-a declarat impresionat de faptul că intrarea în vigoare a noului Cod Civil nu a „generat convulsii” și că notarii au fost pregătiți să își anume noile responsabilități.

Sunteți circa 2.200 de oameni care asigurați un climat social corect, atât în relații umane, cât și în relațiile de proprietate. Este cred un lucru pe care puțini oameni îl pot asuma ca responsabilitate și ca importanță, de la căsătorie, logodnă, divorț, proprietate, casă, drepturi, toate trec prin filtrul unui notar. Practic, tot ce este esențial pentru o familie, pentru un om, este trecut prin filtrul deciziilor dumneavoatră. Ce m-a impresionat (n.r. a fost) că intrarea în vigoare a noului Cod Civil nu a generat convulsii. V-a găsit pregătiți și gata să acționați pentru punerea în practică a noilor responsabilități care vă reveneau, atât prin Legea micii reforme, cât și prin Noul Cod Civil”, a mai spus președintele.

Șeful statului a precizat că este nevoie de o mare maturitate și experiență pentru ca o persoană să fie capabilă să practice meseria de notar, el adăugând că știe acest lucru întrucât „am un copil care face meseria dumneavoastră”.

Nu ascund …am un copil care face meseria dumneavoastră (n.r. Ioana Băsescu, fiica cea mare a președintelui) și m-a surprins maturitatea la care a trebuit să ajungă repede pentru a ține acel echilibru între lege și interesele a două părți care vin în fața notarului. Cred că este una din meseriile care accelerează extraordinar procesul de maturizare al unui om”, a mai spus șeful statului.

Preşedintele Traian Băsescu a inaugurat, sâmbătă, noul Centru de Conferinţe al Notariatului Român „Auditorium Pallady”. La eveniment a participat şi fiica cea mare a președintelui, Ioana Băsescu, şeful statului precizând că nu a tăiat panglica pentru că ar fi vreo contribuţie a Guvernului.

Traian Băsescu se întâlnește cu notarii

Embed: " />
Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
07:10 - E posibil ca metapneumovirusul, o boală care a făcut ravagii în China, să fi ajuns și în România: „Nu știm nimic oficial”
06:59 - Actorul român Sebastian Stan a câştigat Globul de Aur pentru Cel mai bun actor în filmul „A Different Man”: „Este pentru mama mea care a plecat din România”
00:26 - Ilie Bolojan: Fără Ordonanța „trenuleț” intram în incapacitate de plată. Mai ales anul trecut am angajat cheltuieli mai mari decât ne-am permis ca țară (VIDEO)
23:59 - Bolojan: Cred că Antonescu e candidatul comun al coaliției și că aceste lucruri se vor clarifica și la PSD / Dacă nu se stabilește rapid un calendar electoral, probabilitatea să se țină alegerile înainte de Paște e foarte scăzută (VIDEO)
23:39 - Nicușor Dan spune că a comandat un sondaj: La intenția de vot, primul e Călin Georgescu – peste 40%
23:25 - Călin Georgescu se autointitulează „președintele ales al României” și dă dispoziții instituțiilor: Parlamentul să anuleze mandatul dictatorial al lui Iohannis, Parchetul să cerceteze fraudarea alegerilor de către PSD, PNL, Iohannis și CCR
23:05 - Vasile Dîncu (PSD): Crin Antonescu a fost un candidat de rezervă. Nu știm dacă mai este potrivit
22:44 - Marcel Ciolacu, prima reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale
22:26 - Bolojan: Săptămâna care vine cred că e o perioadă potrivită să se stabilească acest calendar al prezidențialelor. Validarea candidaturii lui Crin Antonescu e corectă, toți liderii partidelor din coaliție ne-am asumat-o (VIDEO)
22:11 - Crin Antonescu: „Nu m-am retras, nu am abandonat, e o decizie pe care o aștept a acestor partide. Pe mine, așa cum s-a întâmplat întotdeauna, puteți conta” (VIDEO)