Instanța a respins cererea DNA de plasare a Olguței Vasilescu sub control judiciar

Instanța a respins cererea DNA de plasare a Olguței Vasilescu sub control judiciar
Foto: cotidianul.ro

Tribunalul București a respins cererea DNA ca Lia Olguța Vasilescu să fie plasată sub control judiciar în dosarul în care este acuzată de luare de mită, spălare de bani și folosirea autorității în scopul obținerii de foloase necuvenite. Decizia nu este una definitivă, precizează Agerpres.

În timpul procesului, un procuror chiar le-a cerut judecătorilor să îi interzică Olguței Vasilescu participarea la emisiuni radio și de televiziune, dar și să se apropie de martorii și denunțătorii din dosarul său. Procurorul a susținut în sprijinul cererii sale că primarul din Craiova s-a folosit de aceste mijloace pentru a prezenta public date din dosarul său și pentru a-l discredita pe denunțătorul Petru Becheru.

Pe de altă parte, Lia Ogluța Vasilescu a susținut că dacă va fi luată măsura controlului judiciar în cazul său, nu va mai putea să-și exercite funcția de primar deoarece nu va mai avea voie să se apropie de angajați din Primărie care au calitatea de martor.

Aceasta a mai spus și că, după ce a fost reținută pe 30 martie de procurori, în presă au apărut mai multe informații ”pe surse” din dosarul său, iar denunțătorul Petru Becheru a publicat pe Facebook materiale amenințătoare la adresa ei.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
08:25 - Statele Unite își omagiază fostul președinte Jimmy Carter, prin șase zile de ceremonii funerare
23:59 - „360 de grade”, cu Alina Bădic: Despre stresul ca sursă a bolilor. Medic: „Există și anumite tipuri de cancer asociate stresului cronic, pentru că organismul nu mai are timp să se refacă” (VIDEO)
23:34 - Pippidi: Foarte probabil coaliția va trebui să se alinieze în spatele cuiva care știe ce vrea – Nicușor Dan. S-ar putea să avem niște alegeri cu un candidat antisistem, neeuropean și un candidat antisistem, proeuropean (VIDEO)
22:53 - Nicușor Dan, reacție după ce Crin Antonescu și-a suspendat candidatura la prezidențiale: „Nerezonabil”
22:26 - Austria: Cancelarul Karl Nehammer a anunțat că demisionează (VIDEO)
21:58 - Guvernul a tăiat compensațiile studenților pe tren, dar a dublat indemnizațiile membrilor din Consiliul de Administrație al CFR SA
21:39 - Daniel Funeriu: „Suspendarea candidaturii lui Crin Antonescu şi motivele invocate arată că partidele care i-au pus chipiu şi fluierişcă de candidat au ales prost. Alo, Criiiin! Trezește-te!”
21:02 - Șoșoacă: România e acum în faliment. PSD și PNL au promis că nu cresc taxele și fix asta au făcut. Ciolacu și Simonis râd și poporul suferă / CCR a dat liber la dictatura Iohannis (VIDEO)
20:31 - Crin Antonescu: Consider acordul privind candidatura mea la prezidențiale suspendat. Dacă dânșii vor să fiu din nou candidat, să mă caute
20:05 - Adriana Bahmuțeanu: De aproape două luni, am vorbit cu copiii mei de trei ori câte 15-20 de minute. Frații vitregi le-au spus lucruri înfricoșătoare despre mine. Judecătorul i-a lăsat să stea acolo (VIDEO)