"Nu ne-am vândut ţara, dar până la urmă o dăm degeaba“. Profesor universitar: Nici atunci când mergem la cumpărături nu avem suficient patriotism care să ne facă să cumpărăm produsele noastre

"Nu ne-am vândut ţara, dar până la urmă o dăm degeaba“. Profesor universitar: Nici atunci când mergem la cumpărături nu avem suficient patriotism care să ne facă să cumpărăm produsele noastre
Foto: roncea.ro

Industria înfloritoare și agricultura românească sunt doar o amintire. Astăzi suntem dependenți de capitalul străin și de importuri.

“Eram fericiţi că am fost incluşi în U.E. pentru că exista o altă deschidere către celelalte ţări şi într-adevăr, şi ajutoare. În momentul în care s-au făcut negocierile, probabil că ne-am grăbit puţin. Mediul românesc de afaceri nu a fost pregătit să beneficieze de apartenenţa la comunitatea europeană. În plus, negocierile purtate pentru terenurile agricolecare au fost făcute oarecum în grabă”, a precizat prof univ. dr. ec. ing. Silvius Stanciu, Universitatea „Dunărea de Jos” Galaţi, scrie money.ro.

În prezent, aproximativ 40 la sută din terenul arabil al României (peste 13,3 milioane de hectare) este acaparat de cetăţeni străini.

“Ne-am bucurat că vine capitalul străin”, dar aceste practici demonstrează că România nu vrea să îşi rezolve problema siguranţei alimentare, însă celelalte ţări fac din acest lucru în avantajul lor.

Nu ne-am vândut ţara, dar până la urmă o dăm oarecum degeaba. Nu vorbim despre o politică guvernamentală, ci de un prost management la nivel naţional. În România, filiera agroalimentară nu este valorificată la potenţialul ei, deşi este un atu. Ne lăudăm că avem, dar nu facem nimic. Nu avem tragere de inimă, însă dacă mergem în altă ţară, muncim mai bine decât acasă. Nu s-au pus condiţii şi nu s-a avut în vedere o protecţie a capitalului autohton. Nici atunci când mergem la cumpărături nu avem suficient patriotism care să ne facă să cumpărăm produsele noastre. Ne-ar plăcea totuşi să le consumăm pentru că sunt mai bune, dar preţul este un element decisiv”, a mai adăugat prof univ. dr. ec. ing. Silvius Stanciu.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`