DOLIU în cadrul corporaţiei americane Google: O tânără directoare a sfârșit prin a fi violată, apoi ucisă în pădurea unde a ales să facă jogging (FOTO)

DOLIU în cadrul corporaţiei americane Google: O tânără directoare a sfârșit prin a fi violată, apoi ucisă în pădurea unde a ales să facă jogging (FOTO)
foto: gandul.info

Vanessa Marcotte, tânără directoare a corporaţiei americane Google, filiala New York, a ales să alerge prin pădure, de unde nu s-a mai întors.

Trupul neînsufleţit al femeii de 27 de ani a fost găsit după cinci zile. Acesta le-a indicat anchetatorilor că tânăra fusese violată şi supusă la torturi inimaginabile înainte de a fi ucisă, informează EVZ.

Autorităţile districtuale au precizat că familia a anunţat dispariţia tinerei lunea trecută iar, sâmbătă, o unitate de poliţia a reuşit să-i găsească trupul la aproximativ jumătate de milă (800 metri) de casa părintească din Princeton unde tânăra se afla în vizită. Echipa de anchetă a stabilit că tânăra directoare fusese bătută cu bestialitate, arsă pe mâini şi picioare şi, cel mai probabil, şi violată înainte de a fi ucisă.

foto: instagram.com

“Este vorba despre un set de fapte săvârşite în cele mai oribile circumstanţe”, a declarat procurorul districtual Joseph Early Jr, cerându-le totodată localnicilor să fie vigilenţi şi să manifeste prudenţă în condiţiile în care un criminal deosebit de periculos umblă liber printre ei.

“Vanessa Marcotte era un membru deosebit de iubit al echipei Google. Lucra la biroul nostru din New York de un an şi jumătate, mereu cu zâmbetul pe buze, o persoană deosebit de voluntară şi mare iubitoare de sporturi. Suntem profund şocaţi şi întristaţi iar gândurile noastrese îndreaptă acum către familia şi prietenii săi îndoliaţi”, au transmis colegii de al Google într-un comunicat.

foto: instagram.com

Urmăriți B1TV.ro și pe
`