Un băiat în vârstă de 10 ani din Kansas a murit, duminică, în timpul unei curse pe toboganul cu apă Verruckt, care este considerat a fi cel mai înalt din lume, potrivit Washington Post.
Victima era fiul unui parlamentar din statul Kansas.
Inițial, toboganul impunea o vârstă minimă de 14 ani și o înălțime minimă de 1,37 m, dar limita de vârstă a fost eliminată.
Băiatul a urcat cele 264 de trepte și s-a urcat într-o barcă pneumatică albastră, în care se mai afla cel puțin o persoană. După ce porta de metal s-a deschis, copilul a început coboârea cu o viteză de circa 95 km pe oră.
„Martorii povestesc ca baiatul a alunecat in viteza, duminica după-amiază, pe panta abruptă, cu o înălțime de 51 de metri, a celui mai inalt tobogan cu apa din lume, apoi a zburat peste urmatorul deal, lovindu-se de o plasa de siguranta", relateaza KSHB.
„Cel mai înalt tobogan cu apă din lume” i-a adus moartea unui copil de numai 10 ani din SUA
#DIRECT_ONE_gb1q32#
O purtătoare de cuvânt a parcului de distracții a promis "o investigație completă", spunând că atât toboganul cu apă cât și restul parcului au fost închise pe termen nelimitat.
„Vă spunem sincer că nu știm ce s-a întâmplat. Nu este ceva cu care să ne mai fi confruntat vreodată", a declarat Winter Prosapio pentru Kansas City Star.
Mai mult, Caleb Schwab este fiul congresmanului de Kansas, Scott Schwab.
Mai mult, aceasta nu a fost pentru prima dată când toboganul a stârnit îngrijorări. Chiar înainte de deschidere, toboganul a fost dărâmat și reclădit după noi planuri.