Ministrul Educaţiei, Mircea Dumitru, ar putea interzice celebrul joc în şcoli. Elevii care vor fi prinşi la vânătoare de creaturi ar putea fi sancţionaţi cu scăderea notei la purtare sau chiar cu exmatricularea.
Pokemon Go, jocul care a înnebunit planeta ar putea fi interzis de acum înainte pentru elevi. Potrivit unor surse parlamentare citate de Libertatea, aleşii îi vor cere ministrului Educaţiei să emită un Ordin prin care să nu le dea voie elevilor să prindă pokemoni la şcoală, arată B1 TV.
Guvernanții VOR SĂ INTERZICĂ Pokemon Go în școlile din România
#DIRECT_ONE_u0z2rv#
Parlamentarii se tem că elevii nu vor mai fi atenţi la lecţii şi vor alerga după creaturi.
O să-i vedem sărind peste bănci, catedră sau, Doamne ferește, pe geam să prindă acele prostiuțe. Nu este normal, de aceea vom cere ministrului interzicerea acestui joc atâta timp cât copii sunt la școală, au declarat surse parlamentare
Elevii prinși la vânătoare de pokemoni pokemoni vor fi sancționați cu scăderea notei la purtare, în prima fază, sau cu exmatricularea și amendă dacă recidivează. De asemenea, şi conducerile şcolilor vor fi sancţionate ' dacă nu vor lua măsuri.