Discipolul va ajunge maestru! Firea, favorită pentru a-i lua locul lui Dragnea în fruntea PSD

Discipolul va ajunge maestru! Firea, favorită pentru a-i lua locul lui Dragnea în fruntea PSD

Cariera politică a primarului Capitalei, Gabriela Firea, a fost una fulminantă, ajung de la purtător de cuvânt al fostului premier Mugur Isărescu, senator și lider PSD, iar acum edil al Bucureștiului. În acest context, circulă deja zvonuri că Firea va ajunge și mai sus de atât, anume în fruntea social-democraților, potrivit libertatea.ro.

Surse din PSD au confirmat pentru jurnaliștii de la portalul online mai sus menționat că există șanse reale pentru ca Gabriela Firea să ajungă lider al Partidului Social Democrat după alegerile parlamentare din toamnă.

"Discutăm de ceva vreme prin teritoriu despre ce se va întâmpla dacă, acum, îl condamnă pe Dragnea cu executare sau cu interzicerea unor drepturi. În acest caz va trebui să plece de la șefie. Mai punem problema și a scorului de la parlamentare. Noi categoric vrem la guvernare, dar trebuie să câștigăm la scor alegerile, așa cum a fost pe vremea lui Ponta, când Băsescu a fost nevoit să-l pună premier. După ce am făcut la locale nu prea văd cum o să reușim să-l determinăm pe Iohannis să ne dea premierul. Dacă nu avem Guvernul, intrăm în Opoziție și ne vom împuțina considerabil că toți vor vrea la «ciolan». În acest caz, președintele va fi obligat să plece. Va trebui pus omul cu cele mai bune rezultate, iar acum este Gabriela Firea, care a câștigat Bucureștiul, cel mai important oraș al țării", au declarat sursele pesediste, care nu exclud chiar și o posibilă candidatură a acesteia la președinția României în 2019.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
19:25 - Adevăratele motive pentru care Dani Oțil și Mihaela Rădulescu au decis, de fapt, să se despartă. Detalii neștiute au ieșit la iveală
19:09 - O explozie nucleară ar putea salva Pământul de un asteroid de mari dimensiuni, spun oamenii de știință
19:08 - Florian Bodog îl contrazice pe Cîțu: Nu are nicio credibilitate. Eu nici nu cred că există o astfel de decizie. Probabil că o fi visat rău azi noapte (VIDEO)
18:52 - Care sunt cele mai frumoase cinci destinații de vacanță pe timp de toamnă. Câteva sunt foarte aproape de România
18:49 - Radu Miruță, despre decorarea lui Aurelian Bădulescu: O degradare a semnificației decorațiilor din partea Președintelui. Iohannis pare că își depășește recordurile de penibilitate în fiecare zi (VIDEO)
18:36 - Dani Oțil, uimit de ce se întâmplă în noul sezon Power Couple: „Mă uit la prima probă și nici nu îmi vine să …”
18:30 - Mesajul lăsat de bărbatul suspectat că a încercat să îl asasineze pe Donald Trump. Îi îndemna pe alții „să ducă treaba la capăt” și oferea și o recompensă
18:07 - Marcel Boloș: Nu s-a pus problema să lucrăm la impozitul progresiv. Rămânem cu cota unică, care știm că a produs mult bine pentru toți românii (VIDEO)
18:04 - Ce trebuie să facem de fiecare dată când tăiem o ceapă. Trucul simplu și ingenios care ne scapă de o mare problemă
17:57 - „Cadoul” care l-a costat 73.000 de lei pe un pensionar din Bacău. Metoda folosită de cele trei femei, care l-au lăsat pe bătrân fără bani