O explozie puternică s-a produs luni seară la un bloc de locuințe din Iași, în zona Copou. O centrală pe gaz a explodat, informează bzi.ro.
Două persoane au murit, iar alte șase au fost rănite în urma exploziei. Cinci dintre răniți au fost transportați la spitale din Iași. La fața locului au fost trimise mai multe echipaje SMURD și Ambulanțe.
Explozia s-a produs la parterul blocului, acesta fiind distrus în totalitate, informează Ziarul de Iași.
Potrivit martorilor, cioburile și bucățile de materialele de construcție de la bloc s-au împrăștiat pe o distanță de câteva sute de metri.
Jurnaliștii de la Ziarul de Iași mai notează că locatarii de la etajele inferioare sunt scoși din casă cu ajutorul scărilor întinse de pompieri pentru că scara blocului a fost distrusă în urma exploziei.
Conform presei locale, unul dintre locatari susţine ar fi reclamat, recent, că în casă scării se simte miros de gaze.
Explozie la Iași
#DIRECT_ONE_j1bwoj#
Într-o intervenție telefonică pentru Știrile B1 TV, comandantul Dan Iamandi, de ISU Iași, a declarat că până la expertizarea clădirii nu va mai fi permisă locuirea în clădirea în care s-a produs explozia.
”Nu vă pot confirma cauza. Presupunem că este vorba de o acumulare de gaze. Structura de rezistență este afectată, până la expertizare nu va fi permisă locuirea în clădire. Vor fi evacuați toți locatarii, le vom asigura cazarea. Sunt cinci răniți și două persoane care au murit. La spital sunt cinci victime transportate”, a declarat comandantul.
La rândul său, secretarul de stat din ministerul de Interne, Raed Arafat, a declarat că răniții nu se află în stare gravă.
”Intervenția s-a realizat rapid. Răniții, din fericire nu sunt grav. Au fost șase, din care unul nu a vrut sa fie transportat la spital. O parte din cei care locuiesc în acest bloc au fost evacuați de pompieri”, a spus Arafat.
Întrebat dacă la Iași a fost instituit planul roșu de intervenție, secretarul de stat a precizat că sunt îndeplinite toate condițiile pentru acest lucru, dar important este felul în care se acționează, nu activarea planului roșu.
”Planul roșu de intervenție la Iași, foarte probabil că a fost activat, pentru că este accident cu victime multiple. Eu nu am primit informația dacă l-au declanșat sau nu. Acțiunea lor este una care se încadreaza în acțiunea planului roșu. Din punctul meu de vedere, nu contează dacă a fost activat sau nu, important este cum s-a acționat”, a mai spus Raed Arafat.
Explozie puternică la parterul unui bloc din Iași: Două persoane au murit și mai multe au fost rănite