Comisia de Disciplină a dat joi un verdict în defavoarea Rapidului, astfel că echipa din Giulești nu are drept de joc în acest sezon în Liga 1.
Locul său va fi luat de ACS Poli Timișoara, echipă care a retrogradat anul trecut.
Primul meci din acest sezon, cel cu Botoșani, a fost amânat, astfel că situația era neclară și în privința celui de sâmbătă cu Dinamo.
După verdictul de joi, dinamoviștii au anunțat pe pagina de Facebook că sâmbătă vor juca în compania celor de la ACSPoli Timișoara.
“FC Dinamo Bucuresti va juca sâmbătă, 30 iulie 2016, la ora 21:00, împotriva echipei ACS Poli Timișoara într-o partidă programată pe stadionul din Ştefan cel Mare, contând pentru etapa a II-a din Liga 1 Orange, editia 2016-2017.
Biletele pentru primul meci în fata propriilor suporteri în acest sezon competițional vor fi puse în vânzare începând de vineri, 29 iulie 2016, la ora 12:00, la casele stadionului din Ştefan cel Mare”, a anunțat clubul din Ștefan Cel Mare pe pagina sa de Facebook.